Din nou… cel mai mare inamic esti tu

Am zis. Mai zic o dată…

Mi-am dat seama că cel mai greu în viața mi-a fost să mă schimb pe mine. Să fiu sincer cu mine și să mă hotărăsc să gândesc altfel, asta este marea luptă pe care o dau. Luptă care nu se încheie niciodată… Din trei-patru ani în trei-patru ani trebuie să pun piciorul în prag (pragul meu) și să-mi impun să gândesc altfel, să acționez altfel, să fiu altfel.

Kyoshi Be (cc)Când m-am obișnuit cu o stare de fapt, cu niște pattern-uri care se repetă, cu un stil de a trăi și munci, exact atunci când cred că am găsit drumul cel bun, ei bine… atunci e momentul să inventez ceva nou. Ceva care să mă scoată din apatia drumului bun și să-mi dea un nou avânt în viață.

Dar asta este cel mai greu! Eu cu mine, față în față, acolo e lupta cea mai grea. Din momentul în care m-am hotărât să gândesc altfel totul în jur se aliniază conform dorinței/muncii/eforturilor mele! Nu lumea din jur e greșită și greu de schimbat, eu sunt cel mai greu de convins să o fac!

Când m-am hotărât că sunt artist nu programator, în 1999, totul a căpătat sens și rezultatele au apărut imediat. Cel mai greu a fost să mă conving eu pe mine de acest lucru.

Când am hotărât că trebuie să reinventăm Hi-Q din formula de 3+DJ în trupă live 100% a durat mai mult să ne convingem pe noi că e bine decât să convingem impresarii și publicul de asta. Apoi a venit succesul acestei inițiative, pentru că ce fusese mai greu rezolvasem defapt.

Când am hotărât că eOk.ro nu e un site pentru artiști underground ci un site care promovează toată muzica românească, totul s-a schimbat. Și peste 12 luni aveam premii, contracte, coperți de reviste, sute de articole. Cel mai greu a fost să găsesc acea inovație care să redefinească totul și pe asta am găsit-o în mine.

Și exemplele sunt multe, inclusiv hotărârea să cântăm în engleză după 12 ani de melodii în limba română. Acum suntem felicitați de idee, dar nu melodia a fost greu de compus, ci hotărârea că putem să ne schimbăm.

E la modă să gândești out-of-the-box. E greu să fii așa pentru că asta înseamnă să fii out-of-your-mind.

Foto: Kyoshi.Be (Creative Commons)