Top 10 motive pentru care un artist trebuie să fie pe Twitter

Iată cel de-al 4-lea articol din seria Top 10 motive, citește primele trei aici.

Artiștii au fost printre ultimii care au îmbrățișat rețelele sociale în România. Abia acum 2-3 ani am văzut câțiva cântăreți folosind asiduu conturile hi5 pentru a ține legătura cu fanii, pentru a-și anunța concertele sau videoclipurile. Anul trecut lumea a trecut pe Facebook și abia în vara asta am văzut că Twitter-ul a fost luat în serios.

De ce trebuie artiștii să fie prezenți pe Twitter?

1. Vorbești direct

S-au dus vremurile când artiștii (și vedetele în general) trăiau într-un turn de fildeș, departe de restul lumii, intangibili. Astăzi Justin Bieber discută cu milioane de fani pe Twitter, Kanye West își caută colaboratori, Ashton Kutcher strânge bani pentru cauze umanitare pe internet. Până și veteranul Larry King vorbește direct cu telespectatorii pe contul lui.
Atu: Oamenii s-au săturat de comunicate de presă și texte sforăitoare, ei vor să afle direct de la artiști care sunt părerile lor, gusturile și visele lor.

2. E gratuit

Acum nu mai mult de 10 ani artistul își găsea cu greu o casă de discuri, acolo lucrau profesioniști bine pregătiți în mai multe departamente: PR, Imagine, Publishing, Marketing, Management, Sales. Iar artiștii de top care câștigau bine își permiteau să angajeze PR proprii care să se ocupe zilnic de comunicarea cu presa. Desigur, toți acești oameni costă bani frumoși! Dar serviciile online sunt (în general) gratuite, iar Twitter-ul nu te costă nimic… poate doar timp.
Atu: Economisești sute de euro pe lună.

3. Promovare

Informațiile scurte (pe Twitter sunt acceptate mesaje de maxim 140 de caractere) se răspândesc ușor pe internet iar retweet-ul face ca anunțul artistului să poată ajunge în câteva secunde la milioane de oameni. Promovarea unui concert, al unui album sau videoclip nou este atât de ușor de realizat pe Twitter! Cei care te urmăresc devin agenții tăi de promovare, sute, poate mii de oameni care duc cu plăcere mesajul tău.
Atu: O armată de voluntari folosesc platforma zilnic pentru a promova muzica ta.

4. Viteză

Blog-ul este important pentru artiștii care vor să creeze o relație specială cu fanii muzicii lui. Dar Twitter-ul este prin excelență un mediu unde apar cel mai repede știrile. Fie ele bune sau rele… De multe ori lumea nu mai are răbdare până diseară când va apare analiza unui blogger sau până mâine când apare ziarul cu toate informațiile, oamenii vor să știe ACUM!
Atu: Pe contul de Twitter poți arunca o bombă de presă înaintea tuturor și tot acolo poți să clarifici o situație delicată înainte ca ea să se înrăutățească.

5. Voce personală

Am mai zis-o și la puncturile 1 și 2 dar trebuie să subliniez: fanii vor să audă care este părerea TA, a artistului care crează muzica aceea frumoasă, nu texte de PR sau comentariile jurnaliștilor! Ei s-au îndrăgostit de versurile muzicii tale, de mesajul pieselor, de atmosfera creată de muzica ta iar toate acestea te fac unic. Unică trebuie să fie și comunicarea artistului.
Atu: Când pui suflet în ceea ce spui oamenii înțeleg mai bine.

6. Construiești un fanclub online

Primul sfat pentru artiștii la început de drum care vor să folosească internetul este: construiește o bază de date. Colectează adrese de email și promovează-te în această rețea personală. Dar mai rapid decât un newsletter este Twitter-ul: orice informație ajunge instantaneu la miile de followers!
Atu: Email-ul pare depășit iar mulți oameni îl verifică rar, dar intră de zeci de ori pe zi pe rețelele sociale.

7. Feedback

Poți folosi viteza cu care informația se transmite pe internet și pentru a sonda piața. La fiecare melodie nouă, la fiecare album artistul are emoții că produsul lui muzical nu va fi primit bine. De câțiva ani internetul poate fi folosit și ca un laborator unde nimic nu e finalizat, totul e în Beta și se îmbunătățește în continuu. Eu folosesc SoundCloud pentru a primi feedback pe melodii în lucru de la sute de remixeri din întreaga lume!
Atu: De la întrebări despre coperte de album până la propuneri de melodii pentru concerte aniversare, sfaturile și laudele sunt folositoare în munca de creație a oricărui artist.

8. Critici

Artiștii ar trebui să urmărească conturile colegilor lor muzicieni (măcar cei din același stil muzical), ale profesioniștilor din industria muzicală și ale oamenilor importanți din presă și online. Dacă aceștia urmăresc și ei contul artistului respectiv e și mai bine pentru că poți cere sfaturi… E ca și cum ți-ai angajat sute de specialiști pasionați de muzică. Gratuit!
Atu: Nu-ți fie teamă de critici, în general sunt oameni cărora le pasă și care vor să te ajute.

9. Colaborări

Sunt atâtea moduri în care poți folosi Twitter pentru a-ți face relații și pentru a începe un proiect nou: concursuri de remixuri și mashup-uri, compilații, textieri și ingineri de sunet noi. De exemplu eu adun propuneri de pe Twitter pentru podcast-ul lunar BANDvsDJ.
Atu: De cele mai multe ori n-ai numărul de telefon al unui mare producător muzical sau a unui artist pe care-l admiri. Dar îi cunoști contul de Twitter și poți să-l abordezi pentru o colaborare. Fă-o acum!

10. Fun

Și dacă primele 9 motive nu ți se par de ajuns :-) să știi că discuțiile pe internet sunt distractive! Chiar și dacă nu ai nimic de anunțat e bine să te relaxezi din când în când pornind conversații în jurul tău.
Atu: Când ai WiFi la hotel și mai sunt două ore până la concert intră pe Twitter și vezi ce se mai întâmplă în lume.

Citește și articolele 7 Motive pentru care industria muzicală trebuie să folosească Twitter-ul și Cum folosesc artiștii de succes rețelele sociale

Care ar fi avantajele prezenței pe Twitter? Care ar fi dezavantajele? Ce artist folosește cel mai bine platforma Twitter, după părerea ta?