TOP 10 schimbări în bine ale României după 1989

Multe lucruri sunt defecte în țara noastră. Le vedem zilnic la TV, pe bloguri, în ziare, pe stradă. Ne otrăvesc, ne stresează, ne consumă.

Dar sunt foarte multe lucruri bune care s-au schimbat după Revoluție și uneori uităm să le vedem și să ne bucurăm. E vorba de partea plină a paharului.

Într-o ordine aleatoare dar deloc întâmplătoare:

1. Parcuri, flori, terase

Imediat după Revoluție am mers cu colegii de liceu într-o excursie în Italia. Ne-am mirat și am admirat vesticii pentru curățenie și civilizație. Țin minte că ne uitam cu invidie la terasele cu scaune și mese superbe care noaptea erau lăsate acolo, frumos aliniate, nepăzite… Ne gândeam: în România niciodată nu vei vedea lucruri de valoare lăsate nepăzite noaptea!
Ați observat câte parcuri au apărut în ultimii ani în orașe? Și florile de pe marginea străzilor?

2. Orașe

Sunt subiectiv, știu… Dar Brașovul s-a schimbat enorm în ultimii 20 de ani! S-a schimbat foarte mult chiar și în ultimii ani. Pot duce orice european în vizită în Centrul Vechi la orice oră, și voi știi că îl impresionez.
Cluj-Napoca este superb. Sibiul merita să fie capitală europeană. Timișoara, Oradea, Arad înfloresc. Iașiul are un farmec aparte cu centrul istoric renovat de curând și noul complex comercial de lângă Palatul Culturii.

3. Hoteluri

Sunt sute, poate mii de hoteluri noi în România, hoteluri de 3 și 4 stele care dau clasă hotelurilor europene de aceeași clasificare. Am avut foarte multe experiențe cu Best Western, Marriott, Ibis în Reșița, București, Constanța, Cluj-Napoca mult, mult, mult mai frumoase decât aceleași brand-uri în Paris, Bruxelles, Milano, Viena.

4. WIFI + Internet

Internetul a devenit un bun de larg consum la câțiva ani după Revoluție, dar la români este o adevărată cursă a înarmării la internetul de mare viteză, în comparație cu țări mai dezvoltate din Europa sau Americi! Românii obișnuiți cu rețelele gratuite de WiFi de mare viteză sunt foarte frustrați când ajung în Europa de Vest unde internetul este foarte scump și… foarte lent.
România este pe locul 2 în Europa și pe locul 5 în lume la internet broadband, și asta este într-adevăr un lucru cu care ne putem mândri.

5. Concerte

Pe timpul comunismului granițele erau închise atât pentru turism cât și pentru produsele străine, inclusiv muzică și filme. După Revoluție au început să vină artiștii și pe la noi, iar în ultimii 5 ani putem spune că Bucureștiul și Clujul [dar și Târgu Mureșul și Timișoara] au devenit orașe bătute de toți artiștii mari
Ne-am obișnuit cu marile concerte dar uităm cât de importante sunt pentru economia țării noastre, pentru cultura românilor și pentru industria noastră muzicală.

6. Credite

Să nu exagerezi, că tot ce e prea mult, strică… Dar hai să fim sinceri: când ai nevoie de o mașină, sau de un apartament, sau de o bucătărie nouă e foarte greu să plătești cu banii jos! Creditele sunt o mare descoperire și românii pot apela ușor la aceste împrumuturi doar de vreo 10 ani.

7. Graniţe, excursii

Am mai spus-o, o mai spun: libertatea de mișcare este una dintre cele mai importante libertăți din democrație. Dacă nu-ți găsești drumul în țara ta poți oricând să pleci pentru a-ți căuta fericirea în altă parte. Românii trebuie să învețe să aibă curaj să iasă, măcar pentru a vedea și altceva, dacă nu pentru a pleca de tot.
Mii de români au luptat pentru acest drept în iarna lui ‘89…

8. ONG

Societatea civilă și organizațiile non-guvernamentale, independente de stat și finanțate de cetățeni.
SMURD. Let‘s do it, România. Salvați Copiii. Crucea Roșie. Mai Mult Verde. Greenpeace. Motivation. Special Olympics. Și alte sute de organizații care lucrează pentru ca viața noastră să fie mai frumoasă, mai curată, mai bună.

9. Libertatea presei

Mulți vor spune că presa nu e 100% liberă, că e aservită intereselor de grup, intereselor patronilor etc. Poate e adevărat, dar libertatea presei în România ne-a adus mii și mii de ziare, reviste, site-uri, bloguri și fițuici care informează, culturizează și distrează. Îi informează și îi distrează venind din toate direcțiile politice, sociale, profesionale. Unii cu ’hăis’, alții cu ’cea’, unii de dreapta, alții de stânga, alții pro, alții contra…
Diversitatea e bună. Iar presa a reușit să dea jos guverne sau să schimbe legi, să salveze oameni nevinovați și să salveze vieți. E o schimbare în bine pentru România fără de care n-am mai putea trăi.

10. Dacia

Simbolul industriei comuniste s-a reinventat și a devenit mândrie națională! Vânzări mari peste tot în Europa dar și în Asia și America de Sud, o imagine nouă, bani aduși în țară, locuri de muncă pentru români.
Autoturismul părinților noștri este și autoturismul cu care ne mândrim în acest nou secol. O schimbare incredibilă, nu-i așa?

Care au fost schimbările în bine care crezi că ar trebui menționate?

Foto via Flickr Creative Commons.