Jocuri online gratuite This is my jam

ONLINE: Jocuri online gratuite cu si despre muzica

O nouă generație de jocuri online gratuite se bat pentru atenția noastră – jocurile bazate pe muzică! Am adunat în acest articol câteva jocuri online lansate în ultimul timp, vă aștept și pe voi cu propuneri.

De exemplu: BeatStriker este un joc online care folosește melodii de pe SoundCloud și te provoacă să le faci față. Jocul a fost lansat la Hack Day Stockholm pe 19 ianuarie 2012.

jocuri online gratuite Beat striker

La Hack Day s-a lansat și Song Grab – un joc multiplayer care te invită să ghicești melodia după ce auzi câteva secunde din ea. Sunt multe jocuri de acest tip pe Internet, inclusiv pe Facebook. Unul dintre cele mai populare jocuri este Song Pop care are peste 500.000 de jucători.

Song Pop

Să rămânem un pic la jocurile cu muzică care folosesc Facebook-ul și să vă prezint Serendip – serviciul online care adună muzica preferată a prietenilor tăi din rețea și crează o listă de melodii pe care eu o pot vota. E de asemenea o modalitate de a descoperi ce prieteni au gusturi proaste la muzică :-)

Alt joc lansat de curând se vrea un fel de radio online personalizat cu ajutorul prietenilor tăi de pe Facebook: Equola. Jocul este o aplicație gratuită pentru Android [download aici] și iPhone/iPad [download aici].

Zynga [celebrul producător de jocuri pentru Facebook, cei care au produs FarmVille și Poker] are și el în ofertă un joc cu muzică: Jam Jam. Jocul acesta este unul de tipul Guitar Hero, doar că notele le poți atinge cu ajutorul butoanelor de pe tastatură! Poți alege stilul muzical, Pop sau Rock, iar jocul îți propune diferite hituri din respectivul gen. Pe măsură ce termini melodii, jocul devine din ce în ce mai greu.

Jocuri online gratuite Jam Jam

Pentru cei care sunt pasionați și de instrumente muzicale, nu doar de muzică :-) am o propunere nouă: SongHi. În joc ai o trupă întreagă și poți hotărî cum și când intră un instrument, diferite părți ale melodiei, break-uri, structuri. Pare mai mult decât un joc online, pare un editor online pentru pasionații de muzică.

Iată și o altă abordare pentru un joc online cu muzică: încarcă o melodie în format MP3 și Audio-Surf.com o să creeze un univers în care te vei juca. Jocul este simplu, dar rezultatele sunt interesante.

Exemplele de mai sus nu excelează prin grafică, deși ideile sunt într-adevăr inovatoare în domeniul jocurilor online gratuite. Dar iată și un joc care arată superb: Auditorium. Acest joc este un puzzle, un joc de lumini și un instrument virtual care nu are nicio explicație, niciun ghid, și totuși este intuitiv și ușor de jucat.

Jocuri online gratuite Auditorium
Un joc care mi-a atras atenția acum câteva săptămâni este This is my jam – un serviciu care adună câte o melodie de la fiecare utilizator și o propune celorlalți “jucători”. Acea melodie rămâne pe pagina de profil a utilizatorului timp de 7 zile.

Jocuri online gratuite This is my jam

Piața de jocuri online cu muzică este foarte mare dar este încă la început. Așa cum ați văzut în acest articol cele mai populare jocuri sunt cele care folosesc rețelele sociale, în special Facebook acolo unde… sunt toți prietenii tăi!

Ce alte jocuri online cu muzică mai știți?