Ce m-a apucat să scriu despre anul sabatic?
Acum câteva săptămâni am fost invitat la un interviu de o domnișoară pe care o cunoșteam de la altă televiziune. Nu știam că s-a mutat de acolo!
Înainte de interviu Cristina m-a întrebat ce am mai făcut de când nu ne-am mai întâlnit [de câțiva ani], știi tipul de conversație, small talk, până e gata machiajul, să treacă timpul.
I-am povestit că m-am căsătorit, am un copil mic, m-am mutat la casă, cățeluș, grădină… Cu ce mă mândresc eu de obicei :-)
Din vorbă în vorbă aflu că și-a luat ceea ce unii numesc Anul Sabatic.
Adică a plecat de tot din București, într-un concediu prelungit. S-a dus la mama ei, în Ardeal.
– Și, ce ai făcut?
– Am trăit! M-am odihnit!
Am întrebat-o dacă nu i-a fost teamă că pierde contactul cu industria în care a lucrat, cu companiile, cu oamenii importanți. Ba i-a fost teamă, mai ales în primele luni!
– Mă gândeam că nu o să mă mai vrea nimeni, nicăieri, după ce mă întorc din anul sabatic. Dar când m-am întors am primit imediat trei oferte de job, toate mai bune decât locul de unde plecasem. Da, acolo unde eram buricul pământului și credeam că l-am prins pe Dumnezeu de picior!
Cum a fost anul sabatic al unei tinere de 28 de ani?
– M-am liniștit. M-am despărțit de tipul cu care eram :-) El nu a rezistat atâta timp deconectat de la București. Dar e mai bine acum.
– Deci job mai bun ai găsit, băiat mai bun ai găsit…
– Da! Și ce mi s-a părut extraordinar: lumea pe care am găsit-o la întoarcere era neschimbată. Toți au trăit în continuare și lumea nu s-a sfârșit pentru că eu am lipsit.
Concediu prelungit, dar nu pe motiv de boală. Pe motiv de clarificare. Un fel de an sabatic. Un fel de micro-pensionare la 28 de ani.
Ce curaj, nu-i așa?
La întoarcere lumea era la fel, ea însă era ea.
