Citesc astăzi următorul text scris de Andrei Robin Proca, membru fondator al trupei Robin and the Backstabbers
Există o duşmănie a noastră, a tinerilor cu chitări, faţă de publicul larg. Avem impresia că suntem prea buni pentru X sau Y. Dar ei n-au nicio vină. O ardem elitist şi se vede că nu facem muzică gândindu-ne la oameni. Arătăm că suntem în ton cu ce-i afară, că ascultăm nu ştiu ce muzici deştepte, dar oamenii simt când le vorbim de sus.
Și mi-am amintit de ce zicea Florin Grozea acum șase luni:
Comercial vs necomercial? Pentru că lupta asta este una artificială. Pentru că muzica de calitate [fie ea dance, rock, electro, hip-hop, folk etc.] are succes. Dacă nu are succes înseamnă, pur și simplu, că nu e bună.
Punct.
Stilul muzical te încadrează într-o anumită cutiuță, e adevărat. Dar stilul muzical nu are legătură cu succesul comercial. Poți face un pop ușurel și simpatic dar să nu te vrea nimeni. Poți cânta metal și să vinzi zeci de milioane de unități [vezi Metallica].
Atitudinea asta de superioritate și elitism a unora dintre artiștii rock români nu are legătură cu calitatea muzicii lor.
Poți fi un artist de geniu și să fii un om modest. De fapt, sincer să fiu, toți artiștii geniali pe care i-am întâlnit au fost extrem de modești, de calmi, de… humble.
Artiștii, pe de altă parte, nu sunt datori să placă publicului larg. La urma urmei muzica unui artist este [trebuie să fie] o exprimare a gândurilor, sentimentelor, viselor lui. Care, fiind ale lui, sunt mari șanse să nu fie pe aceeași undă cu multe alte persoane. Dar atunci artistul își asumă drumul ales și nu dă vina pentru relativul insucces comercial pe directorii de programe de la radiouri, pe mafie sau pe incultura publicului.
Acestea fiind spuse urez succes trupei Robin and the Backstabbers și albumului lor cel nou. Succesul pe care îl merită, nu altul.
