Articol scris pentru revista ”Șapte Seri” din 21 august 2015:
Ca artist și compozitor am urechile setate altfel… Eu ascult muzica în alt mod decât cei care nu compun, nu mixează, nu înregistrează. Aud chestii din ”spate”, aud poveștile pe care linia de bas le face, aud dansul discret al chitărilor ritmice. Aud provocări și răspunsuri, teme și lait-motive muzicale, aud influențe și le pun în contextul vieții artistului.
D-aia m-a lovit puternic albumul ”Compton” al lui Dr. Dre, lansat săptămâna trecută fără nicio campanie de promovare, fără niciun teasing în afară de anunțul artistului din emisiunea pe care o ține săptămânal pe Beats One – show-ul radio din platforma Apple Music. Fanii așteptau de aproape 16 ani cel de-al treilea album al unui artist care, paradoxal, nu a dispărut din show-biz în tot acest timp, dimpotrivă…
Majoritatea colegilor mei de generală și de liceu sunt pe genul ”rockeri”, adică au crescut cu Led Zeppelin, The Doors, Pink Floyd. Unii cu Metallica, Sepultura și Iron Maiden. Puțini sunt cu alte stiluri muzicale, aproape niciunul cu hip-hop-ul.
Din motive neștiute eu am rezonat cu 2Pac, Snoop Dogg, Dr. Dre, Puff Daddy, Notorious B.I.G. și, desigur, Michael Jackson. Eu sunt ”rapper” ca influențe, așadar. Sigur că am iubit Guns și Linkin Park, Nirvana și Aerosmith, la timpurile lor, dar tot cu hip-hop-ul am rămas.
Dovada? Când mă întâlnesc cu frații mei mai mici discuția se duce inevitabil către Jay-Z, Kanye, Lil Wayne, Drake, Pharrell, Timbaland, Snoop și, inevitabil, către B.U.G. Mafia, CTC și gașca Okapi.
Ca toată lumea (adică noi ăștia, non-rockerii) am așteptat albumul ”Detox” al lui Dr. Dre timp de aproape 16 ani. Eram foarte curioși cum ”o s-o dea” ca să fie un clasic precum albumele ”The Chronic” și ”2001”. Dre nu a stat deloc în acești ani, a produs hituri hip-hop (o grămadă, gen ”California Love” 2Pac, ”X” Xzibit, ”In the club” 50 Cent și multe hituri Eminem) dar și hituri pop de number one precum ”Rich Girl” Gwen Stefani, ”Let me blow ya mind” Eve, ”Family Affair” Mary J Blige. A lansat artiști care au vândut sute de milioane de albume: Snoop Dogg, Warren G, Eminem, Xzibit, 50 Cent, The Game.
Până la urmă ”Detox” nu a mai venit, dar ne-am trezit cu ”Compton” – un album lansat într-un context inspirat, la aproape 30 de ani de la înființarea trupei N.W.A. cu care a scris istorie în muzica americană alături de alți patru artiști. Eazy-E a murit între timp (și a devenit idolul a jumătate din artiștii hip-hop, inclusiv a lui Uzzi de la BUG Mafia), Ice Cube a mai scos două albume tari după care a devenit actor de comedie, DJ Yella și MC Ren au dispărut sub radar, Dre a făcut miliardul de dolari din Beats By Dre (căștile) și Beats Music (serviciul de streaming audio)
Albumul acesta nu e pentru toată lumea, e pentru cei care înțeleg contextul și care au crescut cu muzica hip-hop. Sunt mulți din aceștia în America, sunt prea puțini în România. Dar cred că orice ascultător, chiar și ”rockerii”, după ce ascultă ”Compton” vor simți diferența față de rapperii care sunt la modă acum. E o greutate pe care Dre o imprimă în muzica lui pe care artiști tari de tot precum Drake, Kanye, Lil Wayne, Jay-Z nu o au. Dansezi și te distrezi pe muzica lor, dar de Dr. Dre ți-e frică cu adevărat.
De exemplu track-ul ”Genocide”, a doua piesă de pe albumul ”Compton” e rap adevărat, da, este gangsta rap 2.0 dar e muzică bună. E o linie de bas acolo care pare atât de simplă (coboară timp de 4 măsuri și se repetă pe toată piesa la fel) și totuși atât de inspirată. Are un aer de contrabas jazz, dar e și ”de cartier”. Are și influențe reggae prin strofa cântată de Candice Pillay (de unde a găsit-o Dre? e genială!). Basul ăla care „coboară” te bagă în atmosfera de cartier rău-famat:
”Sometimes I feel like I could just bury ‘em, bury ’em
Cause delirium, mass hysteria, scarier area
I’m very aware hip hop needed somethin’ to carry it”.
Revista Pitchfork zice că ”Genocide” e cel mai tare track de pe albumul ”Compton”. Eu nu știu dacă sunt de acord, că sunt multe piese tari pe albumul acesta, dar ”Genocide” are într-adevăr o linie de bas care va face istorie. Uneori nu e nevoie de mai mult și totuși piesa asta are multe de oferit.
Să vă mai povestesc…
Piesa în două părți ”Darkside/Gone” este una dintre puținele Opere Rap din ultimul deceniu. Dr. Dre a reușit să adune în acest track niște artiști nepotriviți la prima vedere: Marsha Ambrosius (compozitoare și cântăreață britanică), debutantul de 25 de ani King Mez, revelația rapului american Kendrick Lamar (născut în Compton, orașul natal al lui Dre, care poartă numele albumului), Best Kept Secret (duo de producători muzicali).
”Pe cine știi să fii ajuns atât de departe venind de atât de jos?
30 de ani în treaba asta și sunt tot aici,
Ceva-ceva se pare că fac bine,
Word to my nigga Eazy-E”.
După aceste versuri intră un sample dintr-o piesă cu Eazy-E – colegul lui Dre din N.W.A., considerat unul dintre pionierii stilului rap, decedat în 1995. Apoi strofa lui Kendrick Lamar, probabil rapperul cel mai demn pentru a prelua ștafeta de la Dre și Eazy-E.
Alt vârf al albumului este ”Animals” care e o bijuterie muzicală, cu greutatea hip-hop-ului adevărat, cu balans, cu mesaj și sensibilitate:
”Am și eu un fiu, vreau să-l privesc în ochi cu mândrie, nu trăiesc în frică, dar îl țin cu putere aproape de mine” – Acesta este unul dintre refrenele piesei și mă trimite cu gândul la faptul că artistul a avut doi băieți dintre care unul a murit la 20 de ani. Poate pentru că nu l-a ținut cu putere aproape de el?
Piesa are reminiscențe de G-Funk (stil inventat de Dre la începutul anilo ‘90), cu versuri care vorbesc despre tinerii de culoare și problemele lor din 1986 (când se lansa trupa N.W.A.) care, surprinzător au rămas la fel de actuale și în America anului 2015 – vezi revoluțiile sângeroase ale tinerilor de culoare din Ferguson (2014) și Baltimore (2015).
Piesa ”All in a day’s work” are o structură foarte ciudată pentru o piesă hip-hop: începe cu un fragment dintr-un speech motivațional ținut de Jimmy Iovine (unul dintre cei mai puternici oameni din industria muzicală americană, partenerul lui Dr Dre în Beats Music, cu o avere de aproape un miliard de dolari), apoi o strofă, apoi o discuție în rime între rapperul/toboșarul Anderson Paak și Dre, apoi un bridge, apoi altă strofă în doi, pe la final intră și fata cu muzica, apoi un outro cu alte povești. V-am zăpăcit? Sună mult mai bine dacă o asculți, dar e complexă treaba… Nu e Queen sau Pink Floyd, este tot rap adevărat, tot Dre, tot beat-uri grele și rime meșteșugite, dar e un track complex care se dezvoltă surprinzător.
Dre face o paralelă între trecutul dificil în ghetto-urile rău-famate, cu droguri, arme și bătăi de stradă, și prezentul din show-biz, care pare chiar mai defect decât cartierul lui natal.
Cum scapi din toate aceste probleme? Muncind!
O piesă motivațională din partea unor băieți care au pornit de jos, dar nu se opresc din muncă nici acum că au ajuns miliardari:
”Înapoi la muncă, sunt al dracu de bogat, dar ghici ce fac!?
Mă întorc la muncă! Plec peste oceane la treabă, mă întorc, mă pun la treabă din nou, nu dorm, eu muncesc!
Sunt mulți care mă iubesc și vor să am timp pentru ei, dar eu nu am timp, trebuie să muncesc
Unii prieteni nu înțeleg, eu trebuie să muncesc
Mă tot invită în club, dar eu fug înapoi la treabă
Dacă vrei să intri în jocul ăsta, prietene ar fi bine să treci la muncă!”
Sunt multe piese bune pe acest album și probabil cea mai dragă artistului este ultima: ”Talking to my diary” – singura pe care se aude doar vocea lui Dre. Te invit să o asculți, este o Ars Poetica ce rememorează drumul artistului din ghetto până la primul miliard de dolari. Un testament care încheie apoteotic albumul.
Albumul este atât un material solo de comback cât și unul de încununare a unei cariere de artist, compozitor și producător.
Este o compilație a celor mai bune talente hip-hop californiene dar și un soundtrack pentru filmul ”Straight Outta Compton” care spune povestea trupei N.W.A.
Este un efort de a readuce rapul adevărat în muzica pop americană dar are și un substrat comercial: promovează noul serviciu Apple Music, construit pe scheletul Beats Music.
În contextul în care Dre conduce creativ alături de Jimmy Iovine noul serviciu muzical Apple și împreună vor lansa o facultate dedicată tinerilor creativi în cadrul University of Southern California intitulată ”Academy of Arts, Technology and the Business of Innovation” pot spune că albumul ”Compton” nu este doar un material muzical.
”Compton” este o platformă media pentru toate proiectele acestui lider vizionar.
Este un punct de cotitură nu doar în muzica rap americană cât și în industria divertismentului mondial, atât de profund interconectată cu tehnologia. Tinerii din generațiile Millennials și Y spun că arta, media și tehnologia nu mai sunt domenii diferite ci au devenit convergente, au devenit un tot unitar și definesc timpurile pe care le trăim.
Și se pare că Dr. Dre înțelege vremurile în care trăim acum la fel de bine cum a înțeles anii ’80 în care N.W.A. a scurt-circuitat show-biz-ul și cultura americană. La fel ca și atunci, artistul nu a lansat doar un album muzical, ci o mișcare culturală și socială.
”Compton” poate că este ultimul album solo al lui Dr. Dre. Dar mai important pentru noi – este începutul unei noi ere. Nimic nu va mai fi la fel în show-biz datorită lui. Din nou.
Am cerut părerile câtorva artiști și specialiști din muzica hip-hop:
DOC (artist CTC, producător muzical Facem Records și Hahaha Production):
”Cred ca este un album caruia asteptarea de 16 ani i-a facut si rau si bine, totodata. Rau in sensul in care toata lumea previziona un album clasic, in linia The Chronic sau 2001. Bine in sensul aparitiei unui nou Dre, universal acceptat deja, de la productie la delivery si lirica. Am pe repeat Deep Water, One shot one kill si Talking to my diary.”
Livia Iușan (blogger specializat pe muzica hip-hop):
”După 16 ani de aşteptare, Dre ne-a oferit un final grandios: un album complex, pe care din moment ce i-ai dat play, trebuie să-l asculţi şi să-l priveşti ca pe o poveste, cea a unui simbol al rap-ului, care a reuşit să-şi transforme pasiunea pentru muzică într-un adevărat imperiu”
Junky (artist rap Okapi Sound):
”Albumul e clasic. Fara cuvinte pompoase dar e clar ca nimeni nu are muzica lui Dre. Omul este genial iar oamenii cu care lucreaza ii duc viziunea la un alt nivel.”
Cristina Chipurici (jurnalist, specialist industrie muzicală):
”Albumul e genial, sună a 2015 și nu înțeleg de ce unii sunt dezamăgiți că “nu mai sună cum suna înainte” – este normal să se întâmple asta, deoarece muzica evoluează, Dre nu mai este același om care era acum 30 de ani, nu mai ascultă aceeași muzică, nu mai are aceleași gusturi pe care le avea atunci când a lansat cele două albume anterioare.”
Nicalai (artist rap, DJ):
”Din punct de vedere productie si mai ales din punct de vedere inovatie, scriere si compozitie, albumul Compton este pur si simplu spectaculos. Cu atat mai interesant este faptul ca pe final de cursa, intr-o era a muzicii simpliste, in general lipsita de mesaj, Dre reuseste sa tina cu sufletul la gura peste 14 milioane de ascultatori cu un album destul de greoi pentru o ureche neantrenata, compus parca de un profesionist desavarsit pentru profesionisti in devenire.”
Rappy (producător rap american, de origine română):
”Sunt un mare fan Dre, el fiind unul dintre motivele pt care fac productie muzicala. Sper ca albumul Compton sa inspire cat mai multi tineri care vor sa faca asta! Productie buna, invitati pe masura, sound de nota 100.”
