VUNK UNU 2015

CONCERT: VUNK – Un Nou Univers 2015

Pe 7 octombrie, peste 5200 de spectatori s-au adunat la Sala Polivalentă pentru concertul multimedia VUNK ”Un Nou Univers”.

E cel de-al 4-lea an în care trupa organizează un concert special pentru cea mai mare sală de spectacole din România. În fiecare an Cornel Ilie & Co. încearcă să se reinventeze și să facă alt spectacol, cu alt desfășurător, cu alte lumini, efecte speciale și cu alți invitați.

Acum trei luni Cristi Stan [managerul VUNK] m-a sunat să ne întâlnim.

A venit la biroul agenției mele împreună cu Cornel și mi-au povestit care este planul lor pentru această toamnă. Nu era foarte clar CUM aveau să facă acest concert multimedia, dar era clar că VOIAU să-l facă. Și voiau să fie mai tare decât cel de anul trecut.

Cornel mi-a povestit timp de o oră ideile lui și metaforele care stau la baza acestui concept – UNU = Un Nou Univers. Planul era unul îndrăzneț și implica o grămadă de oameni și resurse. Mi-a plăcut mult viziunea lui și am pus pe hârtie câteva acțiuni cu care puteam să ajut, în mediul online.

Mixul de comunicare administrat de Hit Yourself a inclus YouTube, Facebook, Instagram, bloguri, vloggeri și presă online. Practic tot ce am avut mai bun/relevant în online-ul românesc am concentrat într-o campanie care s-a dorit în același timp agresivă dar delicată, extinsă dar nișată pe publicul trupei. Campania de promovare trebuia să fie exact ca și concertul: inovatoare, originală, inspirațională.

Așadar concertul VUNK – Un Nou Univers a fost construit în jurul inovațiilor tehnologice. Comunicarea concertului a fost de asemenea una inovatoare, mai ales că publicitatea s-a desfășurat aproape exclusiv online și aveam nevoie de o acoperire mare pentru a răzbate din multitudinea de campanii online din această perioadă.

Hit Yourself a administrat o campanie online susținută de influenceri – acele persoane [publice sau private] care au audiențe impresionante online, așa-numitele ”triburi”.

Influencerii sunt artiști celebri, actori de succes, prezentatori de radio și televiziune, bloggeri și vloggeri, profesioniști respectați din diferite domenii. Acești lideri de opinie au fost aleși dintre cei care admiră muzica VUNK dar au și audiențe asemănătoare cu publicul acestei trupe. Ei au promovat mesajele concertului și acțiunile trupei către audiențele lor, încercând să atingă un număr cât mai mare de potențiali fani VUNK, dar și zone de public care nu sunt neapărat fani ai trupei dar care ar fi interesanți pentru direcția în care Cornel Ilie a gândit conceptul UNU.

Promovarea a mers mult pe conceptul de ”content marketing” – crearea și publicarea de conținut text, audio și video, relevant pentru consumatori, prin care se distribuie mesajele dorite de client [în acest caz trupa VUNK].

Bloggerii și vloggerii români au participat la promovarea acestui concert unic:

Zmenta VUNKMikey Hash - VUNKTequila - VUNK

De asemenea Cornel Ilie a ținut un jurnal online special pentru fanii de pe ZuTv.ro – o platformă românească de divertisment care a reușit în ultimele luni să devină cel mai popular site dedicat muzicii și vedetelor! Liderul trupei VUNK a scris articole în care dezvăluia detalii din organizarea concertului, acele mici dezvăluiri ”behind the scenes” care sunt atât de gustate de fani:

Cornel Ilie - ZUTV.ro

Facebook-ul a fost un canal important de promovare al concertului desigur, mai ales prin fotografii pe care acești Influenceri le-au distribuit [share] către audiențele lor, înainte și în timpul concertului:

Campania a atins o audiență estimată de peste 6 milioane de români, timp de 40 de zile, împărțită în următoarele canale:
– Facebook 70% (Pages 62%, Profiles 8%)
– YouTube 18%
– bloguri 7%
– Instagram 3%
– presă online 2%

În afară de promovare, agenția Hit Yourself a atras și doi sponsori foarte importanți pentru concert, două brand-uri care vin de asemenea din zona urmărită de trupă: tehnologie, inovație, calitate.

Aceste două brand-uri premium au fost FLANCO și F64.

FLANCO comunică folosind sloganul ”Mereu peste așteptări”, o promisiune de brand care se regăsește în filosofia trupei VUNK. Astfel că asocierea celor două brand-uri a fost una firească și [scuzați repetiția] peste așteptări… de bună! FLANCO a susținut efortul financiar al scenografiei și organizării celui mai spectaculos concert multimedia din România, dar a implicat și fanii trupei, în holul Polivalentei, cu un colț de fotografii digitale care se încărcau automat pe pagina de Facebook VUNK. Acești fani puteau intra în concurs folosind o aplicație digitală FLANCO, în competiția pentru un gadget performant!

Implicarea acestui brand premium a fost una firească, organică și inovatoare, aducând un plus de valoare experienței pe care spectatorii au trăit-o pe 7 octombrie, la concertul multimedia ”Un Nou Univers”.

Cred că FLANCO și VUNK vor continua această relație frumoasă, mulți ani de acum încolo:

Al doilea brand premium adus de noi a fost F64 care a trimis aparatura digitală necesară înregistrării concertului în modul 360 de grade. Despre acest concept inovator [încă unul în premieră realizat de VUNK în 2015!] voi reveni cu detalii în câteva săptămâni, când vom vedea… rezultatul!

Dacă nu ai fost la acest concert VUNK, ai pierdut probabil cel mai spectaculos spectacol al unei trupe românești. Până la anul, desigur…


Câteva cuvinte din partea unor oameni care au fost la concert sau care au participat indirect la acest concert:

”Am vazut pirotehnie, am vazut grafica buna, am vazut preluarea imaginilor filmate live de fani – o chestie noua pentru Romania; am vazut show-ul bratarilor controlate, live-urile cu oamenii din tara… ce sa mai… mi s-a parut un show indraznet intr-o piata lipsita de idei.” – Andrei Vulpescu – ”Universul VUNK arată bine”

”Mi-as dori ca si mai multe trupe si artisti mainstream de la noi din tara sa iasa din zona lor de confort cu concerte gratis sponsorizate de primarii si sa isi aduca fanii aproape si sa le ofere spectacole de acest gen, cum a făcut VUNK anul acesta.” – Alin Pandaru ”Un nou etalon pentru spectacolele muzicale din România” 

”Trupa VUNK este printre puţinele trupe din România care a înţeles faptul că un concert nu se rezumă la a asculta nişte piese (lucru pe care-l faci cu succes oriunde şi oricând vrei), ci că el trebuie să satisfacă ascultătorul atât din punct de vedere audio, cât şi vizual şi să facă dintr-un concert un adevărat eveniment, pe care fanii să şi-l amintească şi după ani ca fiind ACEL eveniment la care au participat” – Livia Iușan – ”Un concept inedit pentru muzica românească”

”Un adevărat spectacol, unde inovația și curajul ocupă cu siguranță un loc special, ceea ce face ca Vunk să fie cu un pas în față în ceea ce privește industria muzicală românească: o organizare ireproșabilă, o comunicare directă și o strategie gândită până la ultimul detaliu.” – Livia Iușan – ”Un nou univers în muzica românească”

”Toate astea m-au făcut să înțeleg că există oameni care fac industria asta a noastră muzicală frumoasă. Și pentru asta, dragii mei oameni de la Sublime și Vunk, eu vă mulțumesc.” – Dan Fințescu ”Cronica unui concert la care aproape nu am fost”

”Ne-am obișnuit ca Vunk să implementeze tot felul de nebunii pe an ce trece, ce au făcut anul acesta? Cornel a zburat. Ce mă?! A zburat cu adidașii lui luminoși și artificioși, pe melodia “Un Nou Univers”, având ochelarii argintii din videoclip, până în mijlocul sălii! Asta da nebunie! ” – Diana Bunescu ”Un Nou Univers”

”Show-ul a fost mai mult decât un simplu un concert, ci mai degraba un concept… unul inovativ şi plin de culoare.” – Miruna Haican (InfoMusic.ro) – ”VUNK și multe stele agitate”

”Cornel si echipa ne-au surprins placut, ca in fiecare an, si s-au intrecut pe ei din punct de vedere tehnologic.” – Sabina Cornovac ”Noutăți”