TV: De ce e bine să NU iei primul loc la Eurovision România

În fiecare an românilor le place să urască concursul Eurovision și în special câștigătorul preselecției românești. Oricine ar trimite TVR în finala Eurovision corul de critici este la fel de dur, de fiecare dată.

Această atenție a publicului și a presei este unul dintre argumentele PRO în favoarea câștigătorilor. Expunerea internațională este al doilea argument pozitiv. Câștigurile materiale sunt și acestea importante, deși investițiile inițiale sunt din ce în ce mai mari, de la an la an.

Avem așadar minim trei motive pentru care un grup de artiști și compozitori își doresc să ia primul loc la Eurovision România!

Care ar fi motivele pentru care ar fi mai bine să NU ieși pe primul loc la Eurovision România?

Există o pildă pe care am auzit-o mai demult și care e relevantă în discuția noastră:

Care e succesul succesului? Deciziile bune.
Care e sursa acestor decizii bune? Experiența.
Dar care e sursa experienței? Deciziile proaste.

De cele mai multe ori învățăm din piedicile pe care viața ni le pune. Evoluția vine de obicei din momentele de cumpănă, rareori învățăm din succese.

Despre succesele câștigătorilor Eurovision România s-a tot vorbit.

Dar eu vreau acum să pun reflectorul pe melodiile care au intrat în finala românească și NU au câștigat. Sigur că artiștii și compozitorii respectivi au fost supărați în acel moment, dar istoria le-a arătat că înfrângerea aceea le-a adus mai mult succes decât câștigătorilor.

Hai să vă dau câteva exemple să vedeți de ce uneori e mai bine să nu câștigi anumite bătălii:

Loredana a participat în 2005 cu piesa ”Le le” compusă împreună cu Mihai Ogășanu dar a pierdut finala românească în fața piesei ”Let me try” Luminița Anghel feat SISTEM [care a și stabilit recordul românesc la finala din Kiev, clasându-se pe locul 3].

Piesa a devenit mare hit și este cântată și astăzi, după mai mult de un deceniu:

În 2006 lupta s-a dat între Mihai Trăistariu, aflat atunci la cea de-a 6-a participare și Akcent cu Nico – ”Jokero”. Trăistariu a câștigat până la urmă și ne-a reprezentat onorabil la finala de la Atena, ajungând pe locul 4.

Piesa ”Jokero” a devenit number one în România și a fost inclusă pe primul album în limba engleză a trupei Akcent, care a fost lansat în acea vară prin intermediul Universal Music Group. Albumul a avut două hituri cu un succes moderat pe plan european: ”Kylie” și… ”Jokero”. Acel an a însemnat startul succesului internațional Akcent, trupa trecând prin mai multe schimbări de formulă și de stil muzical, dar reușind un număr serios de hituri europene: ”Stay with me” și ”That’s my name” în 2009, ”My passion” 2010, ”Angel” 2011, ”I’m sorry” 2012, ”Kamelia” 2014.

Alt exemplu interesant este piesa “Pleacă”, compusă de Cornel Ilie de la trupa VANK și oferită spre interpretare artistei Tina (ex-POPS). În finala Eurovision România din 2009 piesa nu a convins PUBLICUL, deși juriul concursului a dat note maxime atât în semifinală cât și în finală. Cornel a reorchestrat melodia împreună cu Gabi Maga și au relansat trupa, reușind cel mai mare hit din istoria trupei, de până atunci: VUNK feat Antonia “Pleacă”.

Probabil dacă nu trecea prin experiența Eurovision, Cornel Ilie nu s-ar fi ambiționat să transforme piesa asta:

Sunt multe alte exemple de piese și artiști care, după părerea mea, au avut numai de câștigat din insuccesul preselecției Eurovision România!

Pe scurt, iată alte melodii care s-au bucurat până la urmă că NU au câștigat Eurovision România:

Anul 1993: Laurențiu Cazan a prezentat o piesă superbă intitulată ”Say Something” care din păcate nu a câștigat preselecția. Melodia a rămas în memoria românilor ca una dintre cele mai frumoase balade românești de după Revoluție.

Anul 2005: Mandinga ”Soarele meu” nu a câștigat finala românească, dar a devenit unul dintre cele mai mari succese ale trupei.

Anul 2010: Lora a participat alături de Sonny Flame cu o piesă de inspirație balcanică, așa cum se purtase cu un an înainte la Eurovisionul european – ”Come along”. O piesă slăbuță, după părerea mea, dar și a juriului din acel an. Și poate un duș rece care a ajutat-o pe artistă să-și găsească stilul potrivit, pentru că din 2012, Lora a ”marcat” o grămadă de hituri solo, unele ajungând number one în România: ”Capul sus”, ”Puișor”, ”Bine mersi”, ”Singuri în doi”, ”Ne împotrivim”.

Anul 2013: ABCD ”Final de război” a fost una dintre preferatele blogurilor la finala Eurovision din acel an. Cristina Bălan, fosta solistă a trupei dance IMPACT făcea un experiment rock care a plăcut tuturor și i-a deschis ușile pentru succesele viitoare, precum câștigarea concursului Vocea României în 2015.

Anul 2013: Freestay a prezentat la preselecția națională o melodie interesantă, dar departe de stilul preferat al trupei. Nu au câștigat Eurovision România dar cred că solistul Florin Fristei a înțeles care e stilul muzical care i se potrivește și a reușit astfel să câștige în iarna acelui an concursul X-Factor realizat de Antena1.

E bine să câștigi. Dar uneori, chiar și din înfrângeri poți învăța câte ceva. Sau mai ales din înfrângeri.

Care a fost piesa voastră preferată anul acesta, la finala Eurovision România?

Foto: InfoMusic.ro