MUSIC: B.U.G. Mafia – Pe Coasta

BUG Mafia au anunțat o serie de melodii noi, lansate exclusiv online și, se pare, fără videoclipuri. BUG Mafia „Pe coastă” este primul single și deja a luat fanii [și haterii] pe sus!

Sound-ul este impecabil ca de obicei, deși mai aerisit decât la ultimele piese lansate, ceea ce arată o modernizare a stilului muzical, după gustul meu. Deși simplificat în aparență, sound-ul este în continuare „greu”, cu un bas care va rupe boxele pe litoral vara asta.

Uzzi în continuare un MC puternic și apăsat, chiar și când cântă versuri despre distracție. Impecabil, ca de obicei. Caddy vorbește despre fete, ca de obicei.

Tataee cu o strofă la care mi s-a ridicat părul pe mine și mi s-au tăiat picioarele… Am amintiri si eu cu zece mii de oameni scandând numele trupei lor [Ma-fi-a] dar am amintiri și cu zece mii de oameni, în același loc în Costinești [Hai-Chiu, Hai-Chiu].

Respect BUG Mafia pentru evoluție și pentru melodia asta! Mai vrem!

„La microfon, sub stele, … Parca aș cânta ultima oră-a vieții mele…
Nu e nimic în viața asta la fel/ Ca viața ce o am în cartier/ Poate doar zece mii de voci strigând ‘Mafia’ tare”