Summer Well – Un Hogwarts românesc

Mi se pare incredibil cum fiecare Summer Well din viața mea punctează câte o piatră de hotar!

Am observat asta recitind articolele mele scrise în fiecare an, după terminarea acestui festival.

Acum doi ani observam: ”Festivalul acesta a insistat să-mi demonstreze că miturile noastre negative [despre România] pot fi spulberate într-o singură zi.”

Iar anul trecut: ”Oare festivalul acesta de la umbra pădurii scoate ce e mai ”light” din noi?”

Anul acesta Summer Well a fost la fel ca în anii trecuți, iar asta e o laudă.

Am văzut din nou oameni de toate vârstele și toate stilurile, care au în comun prea puține în viața de zi cu zi, dar care acolo, în pădurea de la Buftea, păreau cu toții din același ”film”. Un film ușor hippy, ușor indie, foarte colorat și cu o coloană sonoră magică.

Am văzut din nou balonul Orange care anul acesta era lângă o lamă și un ponei, noi achiziții în festival. Poate la anul voi avea curaj să fac o cursă! Cu lama :) că balonul e prea mult pentru mine.

Locurile de mâncat au fost împrăștiate și mai mult decât anul trecut, pe lângă de Food Court existau și alte surse de hrănit participanții. Iar dacă mâncai prea mult, la cortul Orange am descoperit că poți face sport: un domn a ”adunat” vreo 65 de km pe o bicicletă legată la un ecran imens! Era important fiecare km, pentru că el înseamna o donație de 10 euro pentru urmatoarea ediție a programului educațional Digitaliada derulat de Fundația Orange. Sport, distracție plus caritate – excelentă idee!

Era să văd și un film la cinematograful în aer liber Orange Cinema, dar Ioana voia să vedem micile buticuri de haine, așa că l-am lăsat pe Superman și Batman să se împace fără mine…

Cu riscul de a mă repeta [citește articolele mele din 2015 și 2016], vreau să laud organizatorii pentru că au construit o experiență incredibil de diferită față de ce văd la alte evenimente – ca și cum pădurea Știrbey ar fi un tărâm fantastic, dintr-o lume paralelă, un fel de Hogwarts bucureștean. Și nu e vorba doar despre alegerea artiștilor sau despre spațiile de relaxare și distracție, e ceva în aer în cele trei zile de festival… Dacă ai fost prezent, vei înțelege despre ce vorbesc când spun ”acel ceva”.

Summer Well nu este doar despre muzică

Am văzut comentarii în anii trecuți care observau că laudele merg în special spre activitățile și spațiile complementare, mai puțin către recitaluri și artiști.

Eu nu văd nimic greșit în această abordare [exprimată prin motto-ul ”Un festival ca o vacanță”], dimpotrivă – definirea asta este inspirată și poziționează evenimentul într-o categorie aparte. Dar, așa cum am spus mai sus, nu e vorba doar despre poziționare și branding, ci despre punerea reușită în aplicare a acestui concept! Iar spectatorii simt asta și devin parte integrantă a acestui brand.

Foto Andreea Retinschi

Dar vreau să vorbim și despre muzică, pentru cei interesați de partea artistică a ”vacanței” de pe domeniul Știrbey și să vă spun de ce sunt impresionat.

Stați să detaliez: în România și în țările din zonă există peste 100 de festivaluri muzicale într-un an, toate întrecându-se în a aduce cele mai tari nume din diferite nișe și stiluri, toate căutând să se diferențieze și să atragă spectatori.

Organizatorii Summer Well și-au propus o altă tactică, care îmi amintește de departamentul de A&R a unui label [Artists & Repertoire] – aleg în fiecare an trupe și artiști care NU vin la niciun festival celebru din zona noastră, reușind să facă un echilibru aproape paradoxal între muzica de bună calitate și muzica necomercială. Ca un A&R bun care caută artiști nesemnați de nicio casă de discuri, cei care aleg artiștii de la acest festival reușesc să descopere muzica ta preferată pe care nu ai auzit-o niciodată. 

Poate exagerez și poate generalizez, dar am mare admirație pentru cei care fac lista de artiști în fiecare an – mereu văd nume noi pe afiș, mereu îmi place ce descopăr pe scenă.

Și e adevărat: nu e doar despre muzică, ci despre o experiență complexă. Dar de ce încerc eu să vă conving? Veniți anul viitor și veți înțelege.

Fotografii: Andreea Retinschi