Luni>>> Bal Geografie cu DJ Project și Vița de Vie

Aseară am fost la Balul Bobocilor Universității de Geografie, în MAXX. Nu mai fusesem de mult la un bal în postura de spectator. ÃŽn program au cântat DJ Project (Elena este foarte brunetă mai nou!) și Vița de Vie.

Mi-au plăcut ambele recitaluri deși, evident, ele au fost foarte diferite. Totuși, studenții s-au distrat și au gustat ambele trupe, ceea ce era normal.

DJ Project au cântat numai hit-uri, unul după altul, iar publicul știa toate versurile și toată lumea dansa. Albumul lor l-am cupărat din prima săptămâna iar probabil că majoritatea din public îl luaseră de pe net.

Vița de Vie au cântat piese mai puțin cunoscute, dar cu multă energie și atitudine. Nu am putut să nu observ că preluările lor au fost cele mai aclamate de public (“Vinolamine” și “Ozosep”). Nu am albumul lor dar tocmai m-au convins să-l cumpăr.

Åžtiu că mulți compară două trupe, două recitaluri, dar eu cred că ambele trupe de aseară merită au făcut un show reușit, potrivit stilului abordat și publicului lor. Care, surprinzător sau nu, era același. Așadar două trupe foarte diferite care au ajuns populare alegând două drumuri complet diferite.

Cine a mai fost aseară în Maxx?

Melodia zilei:

[tags]Music, Romania, MAXX, Club, Geografie, DJ Project, Vita de Vie[/tags]

Powered by ScribeFire.