Acum câțiva ani, exact pe 23 iulie, eram pe o plajă din Olimp. Pustie, desigur, pentru că stațiunea și-a pierdut de mult farmecul de altă dată… Pustie, așa cum ne place nouă.
Prin intervenții la restaurantul hotelului nostru am făcut rost de gheață și frapiera corespunzătoare. Plus șampanie și vin.
Am pus șezlongurile în cerc, frapiera în centru. Eram ’nucleul dur’ al găștii de atunci, un grup de vis, cel mai frumos din lume. Plus câțiva prieteni și câteva fete cunoscute în vara respectivă. Pe care le iubeam sau nu :-) Oricum nu asta conta, important era că eram toți împreună, pe plaja pustie, sub cerul liber.
Poveștile curgeau de la sine chiar dacă toți le cam știam pe de rost, dar parcă rememorarea lor era liantul care ne aducea și mai aproape împreună.
Eu eram cu o brunetă frumoasă rău atunci. Există doar o poză cu ea din noaptea aceea, restul fotografiilor erau cu gașca nebună, împiedicată de șezlonguri, marea întunecată și liniștită, cu nisip și șampanie și bătaie în valuri…
Peste un an eram în același loc, același 23 iulie, cam aceiași prieteni. Eu cu o blondă. Doar o fotografie cu noi doi, restul cu gașca nebună, iar.
Atunci ne-am promis că fie ce-o fi pe 23 iulie vom fi pe plaja de la Olimp, cu gheață și prieteni, să-l sărbătorim pe cel mai bun prieten al nostru, Staru‘.
E ora 23:48 și suntem împrăștiați prin lume.
Plaja din Olimp este tot acolo, pustie și populată de șezlonguri singuratice. De ce uităm atât de ușor promisiunile făcute prietenilor? Cum putem dezamăgi atât de tare marea întunecată?
La mulți ani, Starulețule!
Comments are closed.