Fotbalul adevărat si Drumul Mingii

De dimineață am fost la Radisson Blu să particip la lansarea oficială a campaniei Drumul Mingii. Invitația o primisem de la Chinezu căruia îi mulțumesc încă o dată (și pe care vă invit să-l citiți că scrie fain).

Sala a fost plină de jurnaliști, bloggeri și pasionați de fotbal și atmosfera a fost festivă, decentă, elegantă. În antiteză cu așa-zisele licitații ale lui Mitică :-(

Noi vrem toți fotbal adevărat. Sunt curios dacă vom mai avea parte de așa ceva!

Sunt curios dacă vom mai avea nopți de nesomn și emoție cum am avut în ‘90 sau ‘94. Dacă vom mai ieși în stradă să ne bucurăm de victorie, toată familia, toți vecinii, tot orașul…

Îmi place ideea Drumul Mingii, aștept acum și fotbalul adevărat!

Timişoreana, sponsorul principal al Cupei României, crede în Fotbalul Adevărat şi, în 2011, lansează Drumul Mingii, mişcarea prin care românii îşi vor arăta pasiunea pentru fotbal.

1.000 de oameni vor duce mingea la picior pe o distanţă de 2.400 kilometri de la Timişoara până la Braşov, oraşul unde se desfăşoară Finala Cupei României Timişoreana, trecând prin 35 de localităţi. Aceştia vor fi susţinuţi de mari glorii ale fotbalului românesc, dar şi de personalităţi care cred în valorile Fotbalului Adevărat.

Citește și articolul lui Sorin Ruși.