VIDEO: Six Degrees – lumea cea mică a lui Kevin Bacon

Iată prezentarea actorului Kevin Bacon realizată la TED Talks. Actorul vorbește despre proiectul lui intitulat Six Degrees.

Totul a pornit de la Teoria Small World enunțată prima dată de un scriitor maghiar în 1929. Acum două decenii ideea a început să fie populară sub denumirea de Six Degrees of Separation.

Apoi a apărut jocul Six Degrees of Kevin Bacon – un joc inventat de patru studenți de la Universitatea Albright din Pennsylvania, care pornea de la ideea că celebrul actor a jucat în atât de multe filme încât este imposibil să găsești vreun actor care să nu fi jucat cu el sau… cu cineva care a jucat cu Bacon la un moment dat. Tot despre o lume mică este vorba, dar aici avem un joc legat de relațiile profesionale din Hollywood.

Jocul a fost preluat chiar și de Google așa că oricine poate afla “numărul Bacon” al oricărui actor! Citește mai multe despre acest joc aici.

În 2007 actorul a fondat o organizație caritabilă cu numele Six Degrees.

Până acum organizația a adunat aproape 5 milioane de dolari pentru această lume mică în care trăim.