OFFLINE: Dinți ca de leu

Marți am fost la evenimentul Colgate de aniversare a 23 de ani de programe de igienă orală în școli și mă uitam la Doctorul Măseluță, mă uitam la Sasha, mă uitam iar la Măseluță

Colgate 23 de ani

Și mi-am amintit de abțibildul acesta din baia casei în care am crescut, la Brașov:

Colgate 23 de ani

Nu știu dacă are chiar 23 de ani… dar arată ca și cum ar fi fost lipit în 1993 :-)

E un abțibild lipit deasupra chiuvetei din “baia mică”, așa cum probabil ați avut și voi în copilărie. Ei bine, el e tot acolo, și după două decenii, ca un reminder să mă spăl pe dinți zilnic de minim două ori, câte minim două minute, să mă duc la controlul periodic la doctorul stomatolog și să mănânc echilibrat. Plus regula de schimbare a periuței de dinți o dată la 3 luni!

În seara evenimentului mi-am amintit și de o poveste cu fratele meu mijlociu pe care neapărat vreau să v-o dezvălui:

Fratele meu mijlociu a avut mereu cei mai frumoși dinți din familie! Cei mai albi, cei mai drepți! Când era foarte mic a stat câțiva ani la bunicii noștri din București. Țin minte că la un moment dat, când avea 4 sau 5 ani am fost în vizită la bunici și cineva i-a explicat lui că e bine să se spele pe dinți ca să aibă dinții puternici ”ca de leu”! Horia e în zodia Leului, în paranteză fie spus.

Am plecat pentru câteva minute din casă cu bunica, probabil am mers jos să luăm pâine. Fratele meu a rămas singur în casă.

Când ne-am întors era plin de spumă de la pasta de dinți, din cap până în picioare, stătea cu periuța de dinți în mână și ne zâmbea mândru… El se spălase jumătate de oră în continuu cu multă pastă de dinți, ca să aibă dinți ”ca de leu”!

Adevărul este că Horia nu a avut niciodată probleme cu dinții și acum, ca tată a două fetițe superbe, tot așa dinți ca de leu are!

Morala poveștii este că niciodată nu te poți spăla prea mult pe dinți, nici chiar când ai 4 sau 5 ani :-)

Acum hai să vă spun ce am aflat la evenimentul Colgate la care compania a aniversat 23 de ani de când formează generații de Supereroi ai zâmbetelor sănătoase.

Sau, cum le zic eu: generații de copii cu dinți ca de leu!

Derulat în parteneriat cu școli primare din întreaga țară, Programul Școlar Colgate, cel mai amplu demers preventiv și educațional în ceea ce privește igiena orală derulat în România, a ajuns în acest an la cea de-a 23-a ediție, depășind 5.600.000 de copii implicați de-a lungul timpului.

Peste cinci milioane și jumătate de copii! Wow!

Unul dintre acești copii am fost și eu, ia uite ce zâmbete faine am adunat mai jos:

Florin Grozea - Colgate 23 de ani

Citez din comunicatul Cogate:

Cea mai frecventă problemă de sănătate publică oro-dentară este caria. O statistică recentă a Organizației Mondiale a Sănătății arată că numărul dinţilor cariați, plombați sau extraşi în rândul copiilor de 12 ani se ridică la 200.335.000. Afecțiunile orale afectează performanța școlară a copiilor, activitatea extra-școlară și în general calitatea vieții.

Cariile pot fi însă prevenite prin respectarea unor reguli simple de igienă orală: periajul dinţilor de cel puţin două ori pe zi, timp de două minute, cu o pastă de dinți cu fluor și tehnologia pentru prevenirea cariei, schimbarea periuţei de dinţi la fiecare trei luni de zile, control preventiv periodic la medicul stomatolog şi adoptarea unei diete echilibrate care să nu favorizeze apariția cariei dentare.

Cel mai recent aliat de la Colgate în prevenirea cariei dentare este pasta de dinți Colgate Maximum Cavity Protection, prima şi singura pastă de dinţi cu Agent de Neutralizare a Acizilor din ZaharuriTM, pentru întreaga familie, care luptă direct împotriva acizilor din placa bacteriană, rezultați din zaharuri – cauza numărul 1 a apariției cariilor. Studiile clinice ce susțin această tehnologie au fost efectuate timp de 8 ani și au cuprins aproape 18.000 de persoane. Formula cu Agent de Neutralizare a Acizilor din Zahararuri™ și fluor reduce leziunile carioase incipiente de pe suprafața dinţilor cu 52%, un procentaj mult mai mare, dovedit clinic în comparaţie cu cel al unei paste obișnuite, ce conține doar fluor, 32%. De asemenea, s-a constatat reducerea cu 20% a incidenţei cariilor după 2 ani de utilizare.

Mai multe detalii despre noua pastă de dinți găsiți pe site-ul oficial Colgate România.

Mai jos vă las un infografic cu informații folositoare [dați click dacă nu se vede clar]:

Infografic_Programul_Scolar_Colgate