Homosexualitatea si alte dezbateri cu adevarat importante pentru mine

Homosexualii – mă deranjează existența lor, mă deranjează să-i văd arătându-și afecțiunea în public?

Presat de densitatea discuțiilor pe acest subiect, m-am gândit bine de tot:

Ce părere am eu, cu adevărat? Ce simt EU raportat la ideea ”minorităților” sexuale?

Și am încercat să fiu cât se poate de sincer cu mine. Să fac o introspecție cât mai obiectivă. Să fiu martorul reacțiilor mele (cele involuntare, în special, care sunt mai adânci decât gândurile voluntare).

Am făcut acest exercițiu cu multă seriozitate. Să descopăr ce simt.

Nimic. Nu simt nimic. NIMIC.

Am încercat de mai multe ori să mă gândesc la:
– un prieten de care am aflat că ar fi gay; gândul meu? îl consider la fel de bun sau mai puțin bun ca înainte să aflu că e gay, îmi place și mă enervează la aceleași lucruri, nicio schimbare
– un partener de afaceri care e gay; gândul meu? nu mă interesează, e la fel de important sau mai puțin important pentru afacerea mea ca și înainte să aflu că e gay
– un artist celebru care e gay; gândul meu? îmi place arta lui la fel de mult, nu simt nicio reținere

Nu simt nicio reacție la aflarea înclinațiilor sexuale ale oamenilor din jurul meu.

Îmi plăcea Ellen DeGeneres și înainte să aflu că e măritată cu Portia, îmi place și acum, NU SIMT NIMIC DIFERIT.

Ador muzica lui Freddie Mercury și nu aud nici măcar o notă diferită din arta lui doar pentru că lui îi plăceau bărbații iar mie îmi plac femeile.

Vreți să vă spun ce mă deranjează cu adevărat la un om? Nu pe cine iubește în dormitor. Mă enervează de exemplu dacă zice că Paraziții sunt mai tari decât BUG Mafia 😤 Atunci să vezi ce deranjat sunt și ce scandal fac! Îl respect ca om în continuare, dar încerc să-l ocolesc, fie el hetero, homo, bi, trans 🤩

Iar despre întrebarea pe care o tot văd ”Ce spun copilului meu dacă vede doi bărbați sărutându-se pe stradă?” am atât de observat:
Copilul meu se miră când vede cruzimea și răutatea, nu când vede iubirea. Copilul meu e smart și sensibil, el știe ce înseamnă IUBIREA. Ceea ce îmi doresc și mie, ceea ce vă doresc și vouă.

Și chiar acelui enervant care crede că Paraziții sunt mai tari decât Mafia.

Photo: Shutterstock