You are currently viewing Un cuvânt

Un cuvânt

„Terapie”.

Acesta a fost răspunsul meu la ultima întrebare de la conferința EXEDA din 27 august 2026, dedicată brandului personal pentru antreprenori.

Întrebarea era: „Ce îl sfătuiești pe un antreprenor să facă mâine pentru a începe să-și construiască reputația și brandul personal în industrie? Un singur cuvânt.”

Răspunsul mi-a venit imediat, ca o șoaptă din corp, din instinct, din intuiție.

Jumătate din sală m-a aplaudat; cealaltă jumătate m-a privit cu neîncredere.

Ca la orice răspuns venit din eul meu autentic, explicațiile raționale apar DUPĂ ce l-am rostit. Așa funcționează mintea umană în aproape fiecare clipă: subconștientul decide primul, iar rațiunea construiește apoi argumentația.

Profesorul Gerald Zaltman, de la Harvard, estimează că 95% dintre deciziile noastre de cumpărare se iau în subconștient. Abia după aceea inventăm motivele logice.

Așadar, care este explicația rațională pentru sfatul meu („Terapie”) cu privire la construcția de brand personal?

Toată lumea din sală știa, în principiu, de ce ai nevoie pentru a fi mai vizibil în industria ta, pentru a-ți crește notorietatea și reputația profesională: fotografii de calitate, comunicare constantă și expertă, website personal actualizat, postări pe social media pe subiecte de interes, articole în presa de specialitate. Lista este aproape nesfârșită.

Dar cum poți construi o imagine publică autentică și de impact, dacă nu știi care este imaginea ta despre tine?

Cum poți comunica aliniat cu valorile tale și cu cele ale audienței, dacă nu ți le-ai clarificat?

Cum poți fi tu însuți în fața echipei și a pieței, dacă nu ai înțeles în profunzime cine ești?

În marketing spunem mereu: orice proces de comunicare pornește de la cercetare. La fel și în brandingul personal: orice construcție începe cu analiza personală. De unde și denumirea de branding PERSONAL.

Poate există și alte metode pentru a-ți construi un brand personal puternic, respectat și cu impact. Eu însă nu cunosc un punct de pornire mai bun decât psihoterapia personală.

Din acest motiv, ultimul cuvânt rostit pe scenă la evenimentul EXEDA „Personal Branding x AI” a fost:

„Terapie”.


Eu le propun antreprenorilor să mergem un pas mai departe: să construim o Identitate Strategică — sistemul complet (valori, arhetip, misiune și comunicare), folosit deliberat ca un activ de business care atrage clienți, echipe și investitori. Pentru că nu poți să ambalezi o confuzie interioară și să o vinzi drept succes pe termen lung.

Mai multe detalii despre construirea unei Identități Strategice care stă la baza Brandului Personal găsești în noua mea carte „RISE. Cum îți transformi identitatea autentică în strategia care atrage clienți, echipe și investitori” (Editura HyperLiteratura).

Florin Grozea

Florin Grozea - compozitor, antreprenor, săgetător.