Ce distractiv este să ne plângem!

Image and video hosting by TinyPicSunt un om de c… într-o țară de c… deci nu v-am făcut de râs!

Am parafrazat un vers al Paraziților ca să încep tare :-)

Ne complacem în mizerie. Ne place să râdem de alții, de societate, de timpuri, de țară dar mai ales ne place să râdem de noi.

Ne uităm la emisiunea lui Mircea Badea cum critică tot și toate (pe bună dreptate!) și ne distrăm. Ne simțim răzbunați, probabil.

Dar tot în fotoliu stăm.

M-am săturat să mă plâng. Toată lumea se plânge. Puțini fac ceva pentru a schimba lucrurile. Iar dacă simți că nu poți să le schimbi de ce mai stai aici? Pleacă, sunt locuri mai frumoase, mai civilizate și mai ieftine decât România.

Nu știu dacă pot schimba ceva. Dar voi încerca. În orice caz, nu mă voi plânge.