Tu cui dai accept? Campanie IGP de prevenire a pornografiei infantile pe internet

Astăzi e ziua internațională SaferNet Day și pornim campania de prevenire a pornografiei infantile pe internet.

Mai multe informații despre campanie pe PolitiaRomana.ro

Campania „TU CUI DAI ACCEPT?” se va desfăşura în perioada februarie-iunie 2011. În cadrul acesteia vor fi difuzate spoturi Tv şi radio, iar pentru transmiterea directă a mesajului campaniei vor avea loc întâlniri ale poliţiştilor cu elevii.

Poliţiştii de prevenire vor ajunge în mai multe şcoli din întreaga ţară, unde se vor întâlni cu elevii claselor V-VIII. Astfel, în peste 600 de clase de elevi din ciclul gimnazial se vor organiza concursuri despre utilizarea corectă a Internetului.

„În mod evident Internetul a devenit un mediu aproape familiar pentru majoritatea celor tineri. Prin această campanie nu dorim să descurajăm utilizarea Internetului de către copii, ci să-i învăţăm că e nevoie de respectarea câtorva reguli minime de autoprotecţie” au susţinut iniţiatorii campaniei.

Purtătorul de mesaj al campaniei „TU CUI DAI ACCEPT?” a fost ales Florin Grozea, de la HI-Q, acesta apărând şi în spotul campaniei. Florin va participa, alături de poliţiştii de prevenire, şi la câteva acţiuni desfăşurate în şcoli.

Campania face parte dintr-un proiect iniţiat în urmă cu 2 ani de către Poliţia Română în parteneriat cu Poliţia Norvegiană şi finanţat de Mecanismul Economic European, RO 0041- Dezvoltarea capacităţii de prevenire şi investigare a cazurilor de pornografie infantila pe internet în România.