Babyface – al 11-lea articol in “Sapte Seri”

“Babyface”

In fiecare saptamana scriu despre industria muzicala. Am inceput cu producatorii muzicali, acei oameni care sunt mai mult decat niste compozitori, sunt interpreti, orchestratori, manageri de proiect, oameni din umbra care dicteaza un intreg curent muzical! Astazi va voi povesti despre un cantautor care a devenit in cativa ani unul dintre cei mai respectati compozitori de pop si R&B din Statele Unite. Eu sunt Florin Grozea de la Hi-Q, sunt cantaret, compozitor, prezentator TV si producator muzical, sunt in show-biz de peste 10 ani si promovez muzica romaneasca de peste 6 ani. Si, mai important, sunt foarte pasionat de muzica…

Babyface, pe numele sau adevarat Kenneth Brian Edmonds, este compozitorul care si-a pus amprenta pe o perioada marcata de dominatia R&B in muzica pop si de care se leaga vestitul label La Face Music. A compus hit-uri pentru Whitney Houston, Bobby Brown, Stevie Wonder, Michael Jackson, Boyz II Men, Mariah Carey, Madonna, Eric Clapton, practic, pentru toti idolii mei, ai tai si ai prietenilor tai! Cel putin asa sper…:-)

Cine e Babyface? Kenneth s-a nascut acum 48 de ani in Indiana, Statele Unite, intr-o familie cu 6 copii. Porecla si-o primeste inca din copilarie de la Bootsy Collins, vestitul cantaret de funk cu care Kenneth a cantat in tinerete. In 1989 infiinteaza impreuna cu prietenul lui Antonio “L.A.” Reid o casa de productie la care semneaza artisti noi precum Toni Braxton si TLC. Label-ul se numea LaFace Records si a facut istorie in R&B si Hip-Hop la mijlocul anilor ’90. Primele doua proiecte produse si lansate de cei doi devin hituri internationale, Toni Braxton castigand un premiu Grammy in 1994 pentru cel mai bun nou artist iar TLC in 1996 pentru cel mai bun album R&B.

In anii ’90 Babyface compune hit-uri internationale care devin recorduri greu de egalat in topurile mondiale si evergreen-uri: “End of the Road” si “I’ll Make Love To You” Boyz II Men, “Change the World” Eric Clapton, “Take a Bow” Madonna, “I’m Your Baby Tonight” Whitney Houston, “You’re Making Me High” Toni Braxton.

In 1997 isi uneste puterile cu legenda soul Stevie Wonder pentru balada R&B “How Come, How Long” si in acelasi an lanseaza impreuna cu sotia lui casa de filme “Edmonds Production Company” la care lanseaza “Soul Food” (1997) si “Josie and the Pussycats” (2001).

Babyface a fost recompensat cu Producatorul Anului la Premiile Grammy pentru trei ani la rand: 1995, 1996, 1997! LaFace Records a reusit sa lanseze in muzica americana artisti exceptionali care vor schimba muzica R&B, Pop si Hip-Hop: Andre3000 si BigBoi (Outkast), Usher, Pink, Avril Lavigne, Dido.

Ce face astazi? Compozitorul si artistul Babyface este acum semnat la casa de discuri ARISTA unde prietenul lui L.A. Reid a avut timp de 4 ani functia de presedinte si CEO al casei de discuri. Reid a plecat in 2004 pentru postul de presedinte la The Island Def Jam Music Group. Anul trecut Babyface a lansat cel de-al 11-lea album solo “Grown & Sexy”.

Stiai ca… anul acesta un tip de 24 de ani care pretindea ca e fiul sau ne-legitim i-a cerut 9 milioane de dolari? Instanta a descoperit frauda si l-a condamnat pe John Clark la 6 luni de inchisoare.

Best of hits: “How Come, How Long” – Babyface feat. Stevie Wonder, “I’ll Make Love To You” – Boyz II Men, “Take A Bow” – Madonna, “Change the World” – Eric Clapton

Alegerea mea: “End of the Road” – Boyz II Men

Site-uri: www.babyfacemusic.com, www.allmusic.com, www.wikipedia.org, www.ZombaLabelGroup.com

[tags]Hi-Q, Music, Romania, 7Seri, Babiface, LaFace Records[/tags].