Gând despre noroi

Aveam impresia că dacă stau deoparte voi fi ferit de mizerie, de viermi, de noroi.

Mă gândeam că dacă nu mă uit la televizor, nu citesc cotidienele de mare tiraj și ocolesc ziarele mondene voi putea trăi în lumea mea, cu prietenii mei, cu hobby-urile mele, cu cărțile și site-urile mele.

Dar am impresia că noroiul ne sufocă. Am impresia că nu poți fugi de mizeria care vine din toate direcțiile și se urcă pe bocanc, pe pantaloni, vrea să ajungă la inimă și să invadeze traheele și creierul și mintea! Astăzi am simțit că nu mai pot fugi de noroi…

Pentru că, spre deosebire de noroiul din cocină care nu depășește gărdulețul din spatele curții și doar din când în când ne mai trimite un iz puturos pentru a ne reaminti că există, noroiul din societatea românească se extinde… se cațără pe copaci, pe blocuri, pe oameni, pe copii! El nu stă, el explodează și cucerește.

Azi, la fel ca Emi cu insula lui, ca Mihai cu Australia lui, ca Mănac cu Malta lui, m-am gândit serios să-mi vând apartamentul și să fug.

Nu înainte de a-i da pe mâna casei de avocatură să-i rezolve legal. Cineva trebuie să facă curat în cocină, din când în când.