Demo-uri

Primesc aproape zilnic demo-uri de la compozitori, DJ sau cântăreți. Le ascult pe toate, mereu am fost atent la ce se întâmplă în underground, acest atelier ascuns al succesului de mâine.

Ascult demo-uri de aproape 10 ani așa că pot clasifica email-urile în câteva categorii și pot să dau câteva sfaturi.

singer-stincodiporco-ccCategorii:

1. Modestul
Are textul de genul ’Știu că nu o să mă asculți, știu că nu citești email-ul, știu că nu prea sunt talentat’.
Dacă știi toate aceste lucruri de ce pierzi timpul?

2. Furiosul
Sunt mulți care cred că ’Oricum totul e pe pile, lasă că știu eu că doar cu bani mulți poți da lovitura, e un sistem închis’.
Dacă mă jignești spunându-mi toate astea de ce te aștepți să te ajut? Mai ales că nu sunt adevărate și sunt zeci de exemple.

3. Vedeta
Deseori primesc mesaje de genul ’Eu sunt cel mai tare, așa ceva n-ai auzit niciodată, sunt genial dar lumea nu vede genialitatea mea’.
Sunt de acord să te lauzi, altcineva nu o va face pentru tine. Dar fii realist, te rog.

4. Nehotărâtul
Mulți cred că dacă îmi trimit email eu le voi rezolva toate problemele. Îi întreb: ’Cu ce te pot ajuta mai exact?’ și primesc răspunsuri de genul ’Orice, vreau piese, vreau promovare, manager, impresar, videoclip, turneu’.
Ok, ok, toți vrem asta. În general e mai bine să te hotărăști care e PRIMUL pas pe care vrei să-l faci.

Sfaturi:

– scrie puțin text, muzica e cea importantă
– trimite și o fotografie, e important să știu cu cine vorbesc
– cere clar informații sau sfaturi, nu lăsați email-ul fără întrebare exactă
– cel mai important: concentrează-te pe melodie, pe armonii, pe originalitate (sound-ul, orchestrația, promovarea vor veni după aceea). Caut muzică frumoasă nu efecte și explozii din programe de muzică!

Aștept în continuare demo-urile voastre (melodii, remixuri, mashup-uri sau doar voci frumoase) pe florin [at] hi-q [dot] ro

Later edit: Nicalai a scris un articol intitulat ’Vreau să fiu P.Diddy’, inspirat de acest articol. Mulțumesc!

Foto: Ella Mullins (CC-BY-2.0)