Gând despre limite

Am citit acum doi ani în celebra carte Four Hour Work Week a lui T. Ferriss despre regula dead-line-ului.

Nu am citatul exact la îndemână dar regula spune ceva de genul: dacă ai nevoie de 30 de zile să duci la capăt o sarcină [examen, proiect, site, lucrare de diplomă, referat etc.] o vei rezolva mereu în ultimele zile înainte de dead-line.

Există și o teoremă reciprocă: dacă îți impui să faci o sarcină în 2 zile deși știi că-ți trebuie 30 de zile, vei reuși.

Ferriss susține că poți merge și mai departe și să-ți impui 12 ore sau 6 ore pentru aceeași sarcină… și vei reuși!

Pentru că mintea umană lucrează altfel în condiții de stress, adrenalina inundă corpul, timpul se dilată. Pentru că, de fapt, omul este leneș în general și generos cu timpul lui și calculează mereu un timp necesar mai lung. Pentru că, de fapt, nu există limite…

Ultimul album Hi-Q l-am compus/produs acum 4 ani. De atunci n-am avut timp, n-am avut inspirație, n-am avut starea să compun un alt album.

Săptămâna trecută mi-am promis 1 melodie pe zi. Un album în două săptămâni. N-am reușit cu totul, dar avem 7 melodii noi aproape gata, mai mult decât am făcut în ultimii patru ani.

Pentru că uitasem că, de fapt, mintea umană nu are limite. Doar cele pe care și le pune singură.