ROMANIA: Gala BCR Sperante 2011


florin profile bcr sperante

Mariana este genială la un instrument atât atât atât de greu… Și atât de frumos! Un instrument românesc neaoș, cu un sunet pentru care suntem recunoscuți peste tot în lume, în special datorită maestrului Zamfir!

Anul trecut am fost cooptat în juriul BCR Speranțe pentru a găsi câțiva tineri excepționali pentru a primi burse de studiu. Am fost onorat să fiu alături de compozitori și artiști români de renume: Gabriel Cotabiță, Marian Ionescu, Andrei Tudor, Cornel Fugaru, Andrei Kerestely.

Acum câteva săptămâni aceste burse și-au arătat valoarea prin Ștefan Atirgovitoaepuștiul care a câștigat un concurs televizat de interpretare în Italia.

Și anul acesta îi puteți vedea pe copiii bursieri luni, 19 decembrie, într-o gală festivă la Opera Națională Română, de la ora 19.00.


Mariana Preda BCR Sperante

Mariana a ales acest instrument în urmă cu cinci ani, inspirată de Maestrul Gheorghe Zamfir. Încă de la început a câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale. Mariana e descrisă de apropiaţi ca fiind un copil excepţional.

Anul acesta, Mariana a obţinut Premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică, Premiul II la Concursul George Georgescu din Tulcea şi, cel mai recent succes muzical, Premiul II la Concursul Maria Tănase, desfășurat la Craiova. Mariana locuieste impreuna cu părinţii şi cele două surori într-un sat din Dâmboviţa, într-o casă veche. Tatăl său este şofer, iar mama este casnică. Pentru că nu îşi permite plata căminului, Mariana se trezeşte în fiecare dimineaţă la 6 pentru a merge la şcoală într-un oraş apropiat şi se întoarce seara la 8, când îşi face temele şi studiază câteva ore naiul.