Kevin Kelly KK

OFFLINE: Kevin Kelly – te plătesc să mă citesti

Kevin Kelly este un vizionar. Cunoscut ca fondatorul revistei Wired înainte de Chris Anderson și ca autor al unor cărți de business care au devenit best-seller internațional. Iată ce propune el pe blog acum câteva zile: Te plătesc să mă citești.

TE platesc sa citesti

Kevin Kelly pornește de la realitatea că lumea cumpără din ce în ce mai multe cărți [pe hârtie sau digitale] dar mulți nu citesc acele cărți. Dar autorul nu vrea doar banii din vânzarea acelor cărți, el/ea vrea în primul rând ca ideile/mesajul să ajungă la cât mai mulți cititori. Sigur, banii sunt importanți în toată această ecuație, dar Kelly susține că ar da bani înapoi doar ca să știe sigur că acel cumpărător chiar a citit cartea…

Kevin Kelly KK

Sigur, goana după cititori [atenție/fani/clienți] face ca prețul unor produse să fie adus forțat la zero, pentru a fi mai ușor de distribuit. Am mai vorbit pe blog despre acest truc de marketing: oferă produse [digitale] gratuite pentru a face bani din alte domenii. Și se fac mulți bani din serviciile gratuite online, vezi Google Search, Facebook, eBay, PayPal.

Pe blogul personal Kevin Kelly publică chiar și pantentul invenției de care el zice că nu are timp și îl oferă gratuit pentru cine va vrea să îl înregistreze și să-l folosească. Un fel de “open-source innovation” cum am văzut în această prezentare de la TED Talks din 2011. Sunt curios dacă cineva va prelua această idee oferită de fostul redactor-șef Wired, și dacă va fi un scriitor, un expert în IT sau chiar o editură!

Cum vi se pare ideea? Ar fi autori care ar plăti pentru a fi citiți, ca metodă de promovare a ideilor conținute în acea carte? Ar fi de acord editurile să taie din profituri în goana după cititori?

Vezi și interviul video cu el din 2011: Better than free