M-a spart acest titlu de articol văzut la Vlad Petreanu. E exact ce simt.
https://www.petreanu.ro/eram-fericiti-stiam/
Aveam prieteni cu care puteam să ne vedem oricând, în oraș sau la noi acasă. Acum stau cu orele pe telefon și pe Skype. Nu e același lucru.
Aveam familie cu care aveam impresia că mă văd prea des. Acum mi-e dor de ei de mor.
Aveam colegi care uneori mă agasau și îmi invadau spațiul intim. Acum aș dar orice pentru a fi iar la birou, făcând glume.
Aveam blocaje în trafic, care erau foarte enervante și îmi dădeau “ocazia” să privesc orașul. Acum mi-e dor de un drum din acesta lung, cu un podcast în difuzoare.
Aveam terase și restaurante, pline de oameni, uneori prea pline.
Eram fericiți și nu apreciam la adevărata valoare acele clipe.
Las asta aici, ca un jurnal de pandemie. Poate o să-mi amintească cât de norocos sunt, în momentele când totul va reveni la “normal”
Fotografia este făcută de Andreea Verde, cu 2 zile înainte de începerea crizei.
