Radu Constantin – Eu cred din tot sufletul că pot schimba ceva în societatea aceasta

Înregistrarea discuției live cu regizorul și actorul Radu Constantin.

MOCAPP Live! este încercarea mea de a arăta creatori de conținut (bloggeri, vloggeri, podcasteri, influenceri) care sunt de calitate și care au comunități strânse în jurul lor. Am vrut să vorbesc cu oameni care într-adevăr fac treabă în Social Media și care merită să fie cunoscuți și lăudați.

Influencerii ăia buni, pe aceia încerc să-i invit la discuții live pe Facebook, Instagram și YouTube.

Cine e Radu Constantin

Radu scrie, produce și joacă în seriale de mare succes pe YouTube. E acel tip de creator care e ambițios și tenace, care reușește tot ceea ce își pune în cap, chiar dacă uneori visul lui pare o nebunie. El a lansat fenomenul „Școala Invers” – serialul care a avut peste 50 de episoade în Trending YouTube România, un adevărat record românesc.

El pregătește un nou serial, o dramă cu liceeni intitulată „DM”, care trebuie să apară în vara anului 2020.

Radu Constantin a câștigat în primăvara 2020 premiul „Acti-Vloggerul Anului” la Gala Superscrieri pentru implicarea lui în educarea adolescenților prin seria „Ești bine?”.

Vezi înregistrarea interviului mai jos:

Radu Co pe Instagram
Radu Co pe YouTube
Radu Co pe MOCAPP