Creativitate x Tehnologie

Mulți nu știți că eu am făcut liceu la clasa de Informatică iar apoi am intrat cu 10 pe linie la Electronică & Calculatoare. Înainte să mă decid să fac muzică, planul meu era să fiu programator ?

Lecțiile de logică și apoi cele de programare din liceu mi-au plăcut în mod special, deși eram pasionat de asemenea de fizică, literatură și poezie (iar în timpul liber citeam SF și ascultam hip-hop).

Așadar combinația de științe exacte și artă este una firească în viața mea.

La intersecția dintre Creativitate și Tehnologie m-am simțit mereu cel mai bine.

Asta m-a făcut să îmi deschid acest blog, în 2006, înainte ca “blogging” să devină un termen cunoscut în România.

Tot la această intersecție a fost primul meu startup digital: eOk.ro – un serviciu de streaming audio cu muzică românească. Apoi cartea “Hit Yourself – 100 de idei de la pasiune la marea lovitură”.

Pentru cine știe aceste momente din cariera mea nu e o surpriză că azi lucrez cu Creatori (vloggeri, bloggeri, influenceri) în Social Media.

Ce voiam însă să vă spun azi? În afară de lauda de sine care nu miroase a bine ?

Fără să îmi dau seama, am aplicat un concept pe care l-am descoperit mai târziu în carieră: Mai bine excelezi în 3-4 domenii decât să fii cel mai bun într-unul singur – Intersecția între acele domenii îți oferă o combinație unică de cunoștințe de care lumea are nevoie.

Să fii top 5 într-un domeniu este extrem de greu și practic doar oamenii geniali, născuți cu un talent cu totul excepțional pot ajunge atât de sus. Dar dacă reușești să te perfecționezi până la nivelul de Top 25% în 3-4 domenii, intersecția între acestea te face să fii în Top 1% profesioniști în acea nișă micuță.

Iată ce zice Scott Adams, creatorul Dilbert:

If you want something extraordinary, you have two paths:

1. Become the best at one specific thing.
2. Become very good (top 25%) at two or more things.

The first strategy is difficult to the point of near impossibility. Few people will ever play in the NBA or make a platinum album. I don’t recommend anyone even try.

The second strategy is fairly easy. Everyone has at least a few areas in which they could be in the top 25% with some effort

Via Scott Adams – creatorul benzilor desenate Dilbert

Așadar la ce intersecție de domenii/industrii se află Florin Grozea și cum profită el de poziția lui (hopefuly) unică?

Dacă mă întreabă bunica mea, o să-i răspund ceva de genul “Artiști și Internet”. Acestea ar fi genurile proxime, ceva general valabil dar imprecis, așa “din avion”. Eu însă caut ceva mai exact.

Care sunt cele 4 domenii unde îmi doresc să am cunoștințe în Top 25%?
a. Creatori
b. Social Media
c. Marketing
d. România

Acum că le văd așa frumos aliniate, îmi dau seama că e dificil să fiu în top pe aceste domenii (threads). E clar că oportunitățile dintr-o nișă sunt cu atât mai mari cu cât domeniile intersectate sunt mai diverse (opportunities). Totuși, în cazul meu, experiența pe mai multe decenii în industria muzicală îmi dă un avans bun față de concurență (strenghts). În sfârșit, din punct de vedere al oportunităților, văd că nișa geografică simplifică mult scopul pe termen scurt, dar limitează potențialul pe termen lung (weaknesses).

Analizând mai în detaliu fiecare punct îmi dă posibilitatea de a-mi explica mai bine fiecare domeniu și a-l rafina. Fac această analiză pe de o parte pentru a găsi nișa cu adevărat potrivită personalității și talentelor mele în cadrul nișei respective, dar și pentru a clarifica exact intersecția domeniilor (a x b x c x d).

Rafinare domenii

a. Creatori:

Ce fel de Creatori? Creatori de conținut online, de preferință conținut multimedia (foto+text, audio+text, audio+video, video), publicat periodic și constant pe propriile canale. Așadar nu includ aici jurnaliștii angajați la publicații (nu sunt canalele lor, nu le controlează) sau freelanceri (idem) – dar includ jurnaliștii care publică pe propriul blog, de exemplu. Nu includ creatorii ocazionali, de exemplu cei care publică mai rar de un articol / foto / video pe trimestru.

b. Social Media:

Ce fel de Social Media? Lista exactă: Facebook, Instagram, YouTube, TikTok. Deși domeniul este mult mai mare, know-how-ul meu și experiența mea se concentrează pe aceste patru rețele sociale. Ar mai fi de interes Twitter, Pinterest, Twitch (dar nu am experiența necesară) și aș vrea să adaug Linkedin (care e în mare creștere).

c. Marketing

Ce înseamnă Marketing, în acest context? Definițiile sunt diverse pentru acest concept, dar eu aș băga în această categorie orice înseamnă pregătirea, construirea și aducerea pe piață a unui produs sau serviciu: branding, PR și comunicare, strategie de conținut și poziționare, publicitate și ads. Așadar (b x c) s-ar putea denumi “marketing online pe rețele sociale” = “social media marketing” în limba engleză.

d. România

Un profesionist poate avea cunoștințe și experiență doar pe plan local sau național, sau poate fi relevant pe plan internațional. După părerea mea, social media este folosită în moduri asemănătoare în lumea vestică (Europa + America de Nord) iar marketing-ul are reguli globale, verificate și răsverificate în toate teritoriile și culturile. Globalizarea ne-a unit pe toți sub același Facebook :)


Acest articol este modul meu de a documenta public procesul prin care trec și de a clarifica în scris mecanisme raționale.

Am fost inspirat de o discuție cu studenții din ASER realizată în luna mai a anului 2019, intitulată “Trendin”. Mulțumesc pentru invitație și inspirație!