În dimineaţa asta, când am ajuns acasă în faţa blocului după 2000 de km în 3 zile, eram atât de obosit încât nimic nu mă putea învinge. În momentele grele oamenii au reacţii extreme, supra-omeneşti.
Ca de obicei o ceată de câini vagabonzi făceau scandal lângă bloc (unde eşti Băsescule, ca punând mâna pe ei?…). De obicei rămân în maşină până pleacă, sau îi ocolesc.
Dar azi noapte eram atât de obosit încât parcă îmi doream să vină spre mine, şi îmi venea, de nervi, să alerg spre ei, cu toate bagajele după mine, şi să prind un câine de gât şi să-l muşc de cap! Simţeam că aş putea să mă iau la trântă cu ei, dacă mă provocau.
Spre norocul lor (sau al meu?) câinii vagabonzi şi-au văzut de treabă în altă parte.
Dar, ca şi în viaţă, la un moment dat Binele şi Răul nu se vor mai ocoli. La un moment dat va trebui să ne ciocnim şi să hotărâm cine învinge.
Comments are closed.