A fost un an complicat şi plin de încercări pentru mine. Unul greu, fără îndoială.
Mă bucur că am reuşit să ies cu bine din toate încercările. Ce nu te ucide te face mai puternic, nu-i aşa?
Nu trec în revistă cum a fost anul acesta. N-am chef azi, mă simt în vacanţă :-) Dar pot să vă spun despre două articole care mi-au plăcut zilele acestea, legate de anul 2008 desigur.
Dragoş Bucurenci “Ce ai face dacă nu ţi-ar fi frică?”. Răspunsul meu? Mi-e frică mereu şi nu voi scăpa de acest sentiment. Dar încerc mereu să-l transform într-un lucru constructiv, să fac mai multe, să fac altfel, să fiu mai bun… de frica eşecului.
Mi-e frică de eşec în orice fac pentru că, am observat, am avut succes (conform definiţiei de aici) aproape în tot ceea ce mi-am propus. Eşecul ar fi o excepţie de la regula vieţii mele…
Deşi ştiu că orice m-aş apuca să fac, dacă îmi pun în minte, voi reuşi. Limitele ni le impunem singuri, defapt omul nu are nicio limită.
Al doilea articol, cel al prietenului meu Emi Gal – “Frica”. Mi-au plăcut mult frazele
Anul 2009 e anul în care probez soluțiile scenariilor înfricosătoare scrise pe coala cea albă. Ca să scap si de cea mai mare frică pe care o am: frica de a încerca să văd cum e să nu-mi fie deloc frică.
Anul 2009 a venit. Vă doresc multă sănătate şi succes!
Eu plec în vacanţă şi ne mai vedem în februarie în România :-)
Comments are closed.