Zilele Filmului Românesc – TIFF 2010

Între 3 și 6 iunie voi fi și eu la Cluj-Napoca la Festivalul TIFF 2010

În această perioadă se va desfășura concursul dedicat producțiilor românești.

Producţiile de lung metraj vor concura pentru Premiului Zilelor Filmului Românesc oferit de Institutul Cultural Român şi Premiul de Debut oferit de Ursus, iar miza pentru scurt metraje este premiul oferit de Mediafax.

marti-dupa-craciun

Vezi comunicatul de presă mai jos:

La TIFF 2010, Zilele Filmului Românesc sunt mai bogate în filme ca niciodată. Un număr record de 18 lungmetraje şi 19 scurt metraje au fost selecţionate la ediţia din acest an a festivalului, majoritatea dintre acestea fiind proiectate la Cluj în premieră absolută.

ZFR debutează în forţă joi, 3 iunie, cu un film selecţionat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes: Aurora, în regia lui Cristi Puiu. O dramă impresionantă care gravitează în jurul lui Viorel, un bărbat de 42 de ani, divorţat, fără serviciu, care decide într-o zi să pună capăt nesiguranţei care a pus stăpânire pe viaţa lui. Personajul principal este interpretat chiar de regizorul filmului, Cristi Puiu, care revine la TIFF după participarea în Competiţia festivalului din 2005 cu Moartea Domnului Lăzarescu, film recompensat cu Premiul de Regie şi Premiul de Interpretare la TIFF 2005.

Marţi, după Crăciun, de Radu Muntean, este un alt titlu hit al secţiunii ZFR. Un alt film autohton care ajunge la TIFF direct de la Cannes, unde este prezentat în premieră mondială, în cadrul aceleiaşi secţiuni Un Certain Regard.

Avându-l ca protagonist pe Mimi Brănescu, Marţi, după Crăciun spune povestea lui Paul, un bărbat aflat în dificila situaţie de a alege între soţie şi amantă. Din distribuţia acestei pelicule mai fac parte actorii Maria Popistaşu, Mirela Oprişor, Dragoş Bucur şi Victor Rebengiuc.

Lista de lung-metraje a secţiunii ZFR continuă cu titlurile: Medalia de onoare (R. Peter Călin Netzer) şi Felicia, înainte de toate (R. Răzvan Rădulescu & Melissa de Raaf), ambele aflate în competiţia TIFF 2010, Portretul luptătorului la tinereţe, debutul în lung metraj al lui Constantin Popescu, prezentat în secţiunea Forum a Festivalului de Film de la Berlin 2010, Mănuşile roşii (R. Radu Gabrea), bazat pe romanul cu acelaşi nume scris de Eginald Schlattner, povestea unui deţinut politic sas supus la o anchetă prin mijloace de tortură fizică şi psihică şi Caravana Cinematografică (R. Titus Muntean), o comedie neagră plasată în România anilor ’60, cu Dorian Boguţă în rolul principal.