ONLINE: Caută persoane pe Google Plus Directory

Deși abia în fază BETA, noul serviciu Google+ a adunat [se zice] deja 10 milioane de utilizatori.

Mie nu mi se pare o cifră atât de mare având în vedere cei peste 2 miliarde de oameni care folosesc zilnic Google Search și zecile [sutele?] de milioane de utilizatori ai GMail.

Totuși, cum sunt un geek :-) intru zilnic pe noua rețea socială să văd ce mai spun Cercurile mele. Din prima zi de folosire am simțit nevoia unui search de persoane, atât pentru a găsi prieteni și persoane cunoscute, cât mai ales pentru a descoperi oameni interesanți [bloggeri din State, scriitori, artiști] pe care nu-i știu personal.

Google Plus Directory vine cu o filtrare a utilizatorilor Google+ pe mai multe criterii: vârstă, relații, urmăritori, ocupație [cel mai folositor criteriu, după părerea mea], țară/stat/oraș, dacă este sau nu este și pe Twitter/Facebook etc.

Un nou motiv să adaug persoane interesante Cercurilor mele, un nou motiv să fac Cercuri noi.

Citește articolul extins despre Google Plus scris de redactorul-șef al Mashable.com aici.