Jurnal de bord Asia 2012 – ziua 4

In primul rand: “jurnal de calatorie” ar fi mai corect spus, dar prefer sa pastrez titlul “jurnal de bord” in cinstea serialului Star Trek care mi-a marcat copilaria… :-) Fiecare episod incepea cu un jurnal de bord al capitanului

Ziua a 4-a din vacanta noastra frumoasa a inceput… cu somn. Eram foarte obositi asa ca ne-am trezit pe la pranz.

Restul zilei l-am petrecut la shopping. Si nu e usor, avand in vedere numeroasele mall-uri [mari cat un cartier, fiecare] si miile de tarabe din mall-uri si din fata mall-urilor si de pe strada si de peste tot. Expresia noastra preferata aici este “too much” – la orice produs poti negocia, si pretul se duce mult in jos daca stii sa negociezi cu pasiune!


Dupa ce am tot negociat si am tot cautat lucruri mici si folositoare [sau nu, asta vom afla abia cand ajungem inapoi acasa :-) ] am testat alte restaurante de profil. Este un sport al nostru sa testam bucataria locala pe unde mergem.

Deocamdata pe primul loc in topul meu personal este un restaurant indian din cartierul Shukumvit si sushi-ul de la o taraba de pe trotuar [10 sushi = 5 RON].

Asa cum stiti foarte bine sunt un fan al mancarii asiatice, si la nunta am avut mancare chinezeasca in loc de sarmale.

In general cam toata mancarea pe baza de Sea Food este gustoasa aici, desi deocamdata n-am avut curaj sa mancam pe trotuar, de la bucatariile mobile instalate pe tarabe de unde mananca toti localnicii.

Poate maine.