Secretele din spatele workshopului Secretele Industriei 1
Cum am ajuns la ideea workshop-ului Secretele Industriei din 27 Septembrie 2016?
Cum am ajuns la ideea workshop-ului Secretele Industriei din 27 Septembrie 2016?
Despre Webstock 2016 și vloggerii români
Guest post scris de Andreea Jicmon.
Vreau ca lumea să știe mai multe despre performanțele artiștilor români, de aceea am pus toate aceste informații într-un articol. Am scris din pasiune și apreciere față de industria muzicală din România. Sper să fie de ajutor tinerilor români care se gândesc să intre în muzică.
Radio Killer este un proiect muzical electro-dance, format din producătorul Paul Damixie și cântăreața Cătălina Ciobanu (Lee Heart), fondat în 2009 de către HaHaHa Production. Radio Killer a devenit primul proiect de DJ din România care a reușit să intre în playlist-ul radio-ului britanic BBC Radio One, cu piesele “Lonely Heart” și “Calling You”. Paul Damixie a câștigat premiul pentru cel mai bun remix al anului 2015, remix al piesei “Hello” de la Adele. Premiul i-a fost înmânat de către Steve Angello, membru al fostei formații de muzică electronică Swedish House Mafia. Remix-ul DJ-ului român a fost, de asemenea, difuzat pe radio-ul londonez Capital FM, radio-ul numărul 1 din Marea Britanie. Lee Heart se poate mândri cu faptul că a cântat pe scenă alături de oameni importanți ai industriei muzicale, trupa Black Eyed Peas, concert susținut în 2007 la Arenele Romane. Piesele celor doi s-au bucurat de succes în întreaga Europă, ocupând primele poziții în clasamentele muzicale din Rusia, Germania, Franța sau Polonia.