ONLINE: Google lansează Magnifier pentru Music Beta

Ieri Google a anunțat lansarea serviciului Magnifier – un blog/serviciu online care promovează muzică independentă, interviuri cu artiști, înregistrări din concerte live.

Via Cnet.com

Toate acestea legate de contul tău Google Music Beta [muzică online in the cloud].

Eu am primit o invitație pentru telefonul meu cu Android și trebuie să recunosc că m-a impresionat prin simplitatea folosirii: încarci melodiile de pe calculator pe server și apoi le asculți de pe orice alt calculator, telefon sau tabletă. Gratuit, oriunde, oricând.

Ne apropiem de viitorul anunțat de celebra carte The Future of Music – muzică va fi ubicuă, aproape gratuită, accesibilă în orice formă ne dorim.

După câteva minute pe Magnifier am avut același sentiment ca atunci când testam Viinyl sau Hypem.com: există foarte multă muzică dincolo de radiourile comerciale și de topurile de specialitate, gata să fie descoperită! Din păcate cine mai are răbdare să sape printre mii de track-uri în căutarea unui nou Michael, sau Madonna, sau Lady Gaga?

Până când Magnifier nu va veni cu filtre realizate de vedete sau de critici celebri… nu cred că va avea mare succes! Degeaba scrie Free Music în contul meu de Google Music Beta, tot în playlistele mele voi merge cel mai des.

Tu ce site de muzică folosești cel mai des?