Dezamăgit de Dana


Steag Romania

Ieri Dana scria pe blogul ei:

Vad fetele care stau la strada cu fustitele ridicate si topurile stramte in asteptarea unui client si mi se pare ca au inceput sa arate ca unele pe care le vad la televizor, in emisiuni de succes.
Aceste fete (care au suflet, cu siguranta) si acesti moderatori (care parca isi tin sufletul in portofel) au devenit exemple pentru adolescentii tarii mele.


Ii vad pe cei mai buni dintre tineri plecand, indepartandu-se de Romania lor, cautand implinirea pe alte meleaguri, la facultati din tari care par ca le pot oferi „un viitor mai bun”.

Vad profesori care renunta sa ne educe copiii pentru ca le e frica sa nu fie batuti in plina strada de cei pe care incearca sa-i invete.

În mod normal i-aș spun direct Danei că sunt dezamăgit de articolul ei, dar pentru că ea a spus public aceste lucruri voi folosi și eu tot blogul pentru a-i răspunde.

Sunt dezamăgit.

Deși merg de 16 ani prin țară, ca și ea, deși văd „România reală”, deși văd și eu mulți oameni triști și locuri urâte, sunt dezamăgit de articolul Danei.

Sunt dezamăgit pentru că eu cred că persoanele publice au puterea [și datoria!] să fie niște modele pentru oamenii care se uită la TV și care caută uneori exemple, idoli sau măcar speranță!

Viața în România este grea, mulți români sunt săraci, știu. Dar ce putem face noi dacă doar ne plângem? Ce speranță dăm noi dacă ne dăm bătuți în fața acestor realități?

Dana spune că vede fete lipsite de viitor pe stradă, în sate și comune și chiar la televizor. Eu aleg să văd gimnastele noastre de aur care, a câta oară?, au ridicat iar drapelul țării noastre în Europa.

Dana spune că vede profesorii care fug de elevii bătăuși. Eu am lucrat alături de profesori de elită în juriul pentru Gala Premiilor în Educație. Acea experiență m-a marcat, văzând câtă pasiune și suflet pun acești oameni pentru a educa noile generații.

Dana spune că tinerii sunt leneși și dezorientați în țara noastră. Eu îl privesc cu mândrie pe fratele meu cel mic care a învățat cu ambiție și după doar un an de la terminarea facultății a ajuns la Haga într-o mare companie multi-națională. Cu zero pile și relații, doar cu licența în brațe.

Mulți români cad în capcana pesimismului și al non-combatului.

Hai să fim sinceri – critica și ironia sunt populare la români, fac audiență, aduc trafic pe bloguri. Dar mă așteptam de la Dana să transmită un mesaj de speranță, un mesaj constructiv. Este datoria ei să susțină românii care vor să schimbe lucrurile în bine, nu să dea dreptate pesimiștilor care spun că toți suntem o apă și-un pământ…

Și dacă tot suntem în campanie electorală, apropo de fraza ei „Văd politicieni analfabeți care vând străinilor aurul, petrolul, pădurile” – pe 10 iunie este momentul să schimbăm acești politicieni, prin votul nostru! Poate și cei care vin vor fi hoți dar duminica asta avem o șansă să-i găsim pe cei buni. Să-i alegem pe cei mai buni decât ăștia de acum. Indiferența este cea mai proastă alegere!

Sunt dezamăgit de Dana.

Aș vrea să văd mai multe persoane publice care caută BINELE dintre noi, acel BINE care poate schimba ceva. M-am săturat de RĂU, dar și mai mult m-am săturat de PASIVITATE.