Miercuri>>> Il sustin pe Tudor Giurgiu

Am lucrat cu Tudor Giurgiu inainte sa fie Presedinte TVR dar si dupa, cand faceam emisiune la TVR2. Cand au aparut articolele in presa, am pus pariu ca este o intoxicare si ca adevarul nu este cel prezentat! Apoi, surprinzator de repede si de direct pentru un clujean, Tudor a contra-atacat cu o conferinta de presa si cu interviuri in presa. Si mi-am spus: “Am avut dreptate!”.

Eu il cunosc pe Tudor. Eu am lucrat cu Tudor. Eu il sustin pe Tudor.

(via Oricum)

TVR – ÃŽntre restaurație și reformă

Cînd am luat hotărîrea să accept propunerea de a prelua postul de Președinte-Director General la TVR m-am gîndit tot timpul că e imposibil să nu pot schimba ceva în bine în instituție și în percepția publică asupra TVR. Am spus „da” după multe ezitări, cele mai multe legate de păreri ale unor prieteni care îmi spuneau că mă voi duce într-un „cuib de viespi și de interese”, că nu se poate face nimic care să dureze și că mulți alți președinți au plecat de-acolo cu reputația șifonată. Cu alte cuvinte, „misiune imposibilă”, cum îmi spunea Ducu Darie

La un an și opt luni „după”, sînt mîndru de ce am reușit să fac și cred că rezultatele se văd pe post fără alte comentarii. TVR a început să fie remarcată și pentru alt gen de programe în afara festivalurilor muzicale și a transmisiunilor sportive. Ne-am propus mize mai mari și asta a început să deranjeze, TVR a început să iasă din letargie.

Succesele au avut însă și ele un preț: am vrut să fac poate prea multe deodată, am făcut greșeli poate inerente, nu m-am asigurat să am din timp oameni „de-ai mei” care să verifice ce și cît semnez, cum și cît cheltuie instituția.

ÃŽn plus, am subestimat forța ascunsă și dorința de răzbunare a celor dați la o parte sau „afară”, „deranjați” de faptul că m-am „prins” cum funcționează sistemul. Deranjați că nu m-am „împrietenit” cu ei așa cum își doreau.

ÃŽn ultimele 30 de zile, am aflat însă despre mine că sînt afacerist bun, manager prost, că am făcut afaceri colosale in TVR, că am cultivat interese și prietenii, că mi-am „tras” constant bani din serialul „La urgență”, aud chiar voci care spun că mi-am făcut plinul de peste 1 milion de euro. Am mai aflat că adun bani din procentele împărțite producătorilor independenți care au lucrat la TVR si că împreună cu soția devalizez alte conturi TVR în beneficiul unor viitoare proiecte cinematografice. Că sînt omul Cațavencilor, al lui Vîntu, de Tăriceanu ce să mai discutăm? Sau că sînt un fariseu nenorocit și de fapt sînt omul lui Băsescu, fiind „adus” in TVR de Mona Muscă. Că sînt escroc, am falimentat televiziunea cu fața asta de student și enumerarea poate continua cu sprijinul unor jurnaliști „imparțiali” și al „unui ziar vertical”…

Stau să mă gîndesc dacă să înghit lăturile sau să scuip si eu; să mă mai lupt sau să mă retrag.

M-am săturat de speculații de doi bani și de ABSOLUTA convingere că a fi PDG în TVR înseamnă mai presus de toate, îmbogățiri rapide și spectaculoase, șpagă și gîndul doar la semnul „adunării”.

M-am săturat să mi se spună că predecesorii mei au „lucrat” dibace, magistral, iar eu am fost „vulnerabil”.

Rîd cînd îmi aduc aminte de momentele cînd băteam la poarta TVRului prin 2004 să mă milogesc pentru sprijinirea unei co-producții de film documentar finanțată „pe bune”, fără șpăgi, de către ARTE, BBC și France2. La TVR, „prețul de intrare”, rostit candid de o doamnă in chip de porte-parole într-o ceainărie de prin Dorobanți, era pe-atunci de 30.000 Euro. Nu s-a mai legat…N-am „făcut” afacerea.

Am fost naiv crezînd că a fi PDG in Romania nu te obligă neapărat să pleci din țară în turnee politice cu diverse ministere, să cauți prietenia șefilor de ziare, să participi la sindrofii și serate cu oameni de afaceri sau politicieni. ÃŽn plus, n-am vrut să intru în suveica internă, să fac pactul de neagresiune și să cumpăr „liniștea” unui mandat sigur de 4 ani. Probabil că dacă aș fi acceptat (la insistențele fostei directoarei economice) să semnez un contract „cu cîntec” in toamna lui 2005, nu curgea azi atîta cerneală aiurea.

Mă deranjează că imaginea mi-e maculată aproape zilnic de oameni puși să scrie la comandă de cei care vor să-mi arate că pot fi ușor pus la zid si executat cu aceleași arme aplicate și împotriva altora. Mă enervează că hoții strigă „Prindeți hoțul!”. Lucian Pintilie numea toate astea „mizerii administrative”.

Tocmai pentru că vreau să ies din ele și să nu dau satisfacție celor care se bucură că Giurgiu a intrat vezi-Doamne la apă, ii voi ruga pe toți cei care au cîștigat proiecte, licitații, concursuri, finanțări în TVR pe perioada acestui mandat să spună dacă au avut parte de condiționări, obligații, compensații pentru alte servicii, dacă le-a cerut Giurgiu „dreptul” sau nu. Dacă am primit eu bani și de la cine. Aș vrea să merg pînă la capăt și să le cer același lucru și celor care nu au putut intra în „sistemul TVR” înainte de vara lui 2005. Să spună dacă au avut parte de condiționări, dacă li s-a cerut „ceva” și de către cine.

E singura soluție de a arăta că (totuși) TVR a început să se schimbe, că a dispărut nevoia de a cotiza pentru a intra „înăuntru”. TVR merge înainte și sper să iasă mai întarită și puternică din toate clinch-urile ultimelor săptămîni.

TVR nu e nici în colaps, nici în faliment, oricît vor să ne convingă concurenții noștri. TVR este între cele 8-9 televiziuni publice europene care au declarat pierderi financiar-contabile în 2005 sau 2006, între ele și France Televisions, aprox. 15.8 milioane Euro, YLE (Finlanda), aprox. 33 milioane Euro, VRT (Belgia flamandă), aprox. 5.9 milioane Euro, RTP (Portugalia), aprox. 7.3 milioane Euro. Toate aceste televiziuni funcționează fără să fie sub spectrul falimentului, au o ofertă de programe remarcabilă, plătesc salariile la timp, lucrează cu mulți „independenți”, produc în continuare seriale, managementul e stabil și nu au parte de anchete parlamentare din 2 în 2 ani. RTVE (Spania) merge constant de 6 ani în „minus”, în 2005 a avut 618 milioane Euro deficit, moment în care managementul a inițiat un amplu proces de reformă al organizației. O analiză similară arată că în Portugalia, pierderea s-a redus față de anii precedenți doar pentru că taxa TV s-a mărit astfel că veniturile totale au crescut cu 17.1 %.

Un studiu recent al Observatorului European al Audiovizualului de la Strasbourg indică foarte clar două motive principale ale acestor „pierderi” financiare: investiții susținute, de nivel mare în tehnică care să asigure condiții optime pentru trecerea la televiziunea digitală precum și subfinanțarea respectivelor televiziuni publice. TVR nu face excepție la ambele capitole.

O posibilă concluzie personală dupa evenimentele ultimelor săptămîni e că „undeva” nu se dorește ca TVR să fie o companie de media stabilă și puternică. Exista o sensibilă dorință de a lăsa lucrurile așa cum sînt (sau cum au fost), atît organizațional cît și din perspectiva mizelor pe care TVR trebuie să le joace. Nu există din păcate conștiința că televiziunea publică trebuie sprijinită și nu „îngropată” funcție de diverse interese politice sau concurențiale. Sprijinul e necesar mai ales acum cînd, o spun cu toată fermitatea, în ultimul an oferta de programe TVR s-a apropiat foarte mult de ce trebuie sa ofere un adevărat serviciu public de televiziune. Mai avem mult de lucru dar știm ce e de făcut; în plus, vom începe o reformă organizațională inevitabilă avînd ca scop eficientizarea modului în care se lucrează azi în TVR.

Vintilă Mihăilescu îmi scria acum cîteva zile: „Îți urez rezistență multă sau renunțare rapidă…”

Merg pe prima variantă.

Tudor Giurgiu”.