Mastering the music business 2016

MUSIC: Interviu imaginar cu un artist care nu a mers la Mastering The Music Business

Pe 16-17 februarie 2016 a avut loc Mastering The Music Business – prima conferință românească dedicată industriei muzicale, organizată de Anca Lupeș. Am scris câteva cuvinte despre eveniment atunci când a fost anunțat.

După aproape un deceniu de mers la conferințe de business, marketing și online, am ajuns în sfârșit să particip la un eveniment dedicat industriei muzicale în România! E târziu rău de tot, dar mai bine acum decât niciodată :-)

În vara anului trecut am reușit să adun o mare parte din elita industriei muzicale la ICEEfest 2015, unde am discutat despre monetizarea divertismentului în mediul online. Spuneam atunci că intenția mea a fost să aduc în aceeași sală profesioniști din muzică și profesioniști din publicitate și digital, oameni care nu prea se întâlnesc niciodată, din păcate. A fost un moment pe care vreau să-l repet și anul acesta, cu atât mai mult cu cât Anca Lupeș a spart gheața organizând MMB2016.

Banner Mastering the music business

Sala superbă din Hanul Gabroveni nu a fost plină, din păcate… Cu siguranță laudele și reacțiile superbe de după eveniment vor aduce anul viitor mult mai multă lume, sunt sigur de asta!

Dar m-a durut că am văzut în sală foarte puțini artiști și compozitori [excepții fiind Cornel Ilie, Zoli Toth și Dan Byron] deși subiectele tratate erau, după părerea mea în primul rând pentru ei! Da, managerii, impresarii și comunicatorii trebuie să știe “business” pentru a ajuta și susține artiștii, dar cum să faci treabă bună cu ei dacă ei nu înțeleg bazele acestei industrii?

Așa că am găsit un artist [imaginar] și am făcut un interviu cu el, pentru a afla toată lumea de ce nu a vrut să vină la Mastering The Music Business.

Gazda: Am așteptat mulți ani să avem și noi o conferință dedicată industriei noastre, de ce nu ai venit?
Artist: Bos, da’ eu am timp de astea? Am fost în studio, lucrez la un single nou.

Gazda: Înțeleg, dar totuși, puteai lucra după conferință, sau în oricare altă zi…
Artist: La ce oră a fost conferința?
Gazda: De dimineață, de la 10, până după-amiaza la 6.
Artist: Aaa, nu știam asta. S-a anunțat undeva, la Măruță sau pe net?

Gazda: Au fost lucruri interesante, despre casele de discuri și manageri, despre contracte și publishing, despre drepturi de autor, mediul online, radiouri și televiziuni.
Artist: Dar ce? Eu nu le știu pe astea? Tu știi cine sunt EU?!

Gazda: Sigur că știi, că d-aia ai succes, dar mereu apar lucruri noi… Au fost invitați profesioniști care nu vorbesc niciodată despre secretele lor, despre felul în care fac afaceri: Robert Graur de la DJ Superstore, Tataee de la BUG Mafia, Cristi Stan de la VUNK, de exemplu.
Artist: Eu știu mai multe decât ei, cine sunt ei să-mi spună mie cum se face treabă? Eu nu sunt DJ sau rapper, nu știu ei cu ce se mănâncă muzica mea! Și bă, nu te supăra, dar muzica VUNK nu e rock, frate… ce să mă învețe pe MINE ăla de la VUNK?

Gazda: Au fost și speakeri internaționali, Frank Hessing care e avocatul trupei Sepultura și Denis Florent – creatorul unor formate de radiouri europene… Sunt multe de aflat de la cei care lucrează în Europa…
Artist: Băi, tu n-auzi? Fiecare cu treaba lui, ce mă interesează pe mine ăia? Eu am problemele mele cu UCMR-ADA, cu CREDIDAM…
Gazda: Păi, tocmai, că a vorbit și Maria Voican care a venit cu sfaturi despre contractele de licență, organisme de gestiune colectivă, despre banii din mediul online…
Artist: … îmi dă EA bani mai mulți de la UCMR? Mă rezolvă ea? Vezi?! Nu îmi recuperează EA banii de la UCMR, nu mă interesează.

Gazda: Despre online s-a discutat mult și cred că te interesează asta.
Artist: Am eu oamenii mei, la Facebook, la Google, crezi că nu știm și noi d-astea?
Gazda: Cum adică, “oamenii mei”? Pe cine?
Artist: Știu eu pe cineva, lucrează acolo în interior la Google, îmi spune tot despre YouTube, procente, bani… Nu are voie să-mi dezvăluie numele lui, dar e tare de tot, crede-mă!
Gazda: Păi zi-mi cine e, poate îl cunosc, poate merge la conferințe să vorbească…
Artist: Bosulică, n-auzi că e secret? Nici eu nu știu cum îl cheamă. Dar îmi dă ponturi tari… Ce?! Nu știu eu ce șpăgi se dau la Google ca să aibă unii milioane de vizualizări, iar eu mă lupt să fac o sută de mii? Sunt șpăgi grele, toată lumea știe! La fel și la radiouri, știu sigur că mafia din spatele caselor de discuri plătește bani grei pentru difuzări!

Gazda: Francmasoneria, guvernul modial, chinezii, evreii?
Artist: Toți, frate! Sunt toți mână în mână, o mafie care controlează contractele, radiourile și iutubul!

Acest interviu este unul imaginar, vă rog citiți-l ca pe o satiră. Dacă recunoașteți reacții și situații din viața reală nu vă speriați, sunt doar rodul imaginației mele. Cred.

Site-ul oficial: Mastering The Music Business.
Citește și articolele Ancăi Lupeș – La cald, Liviei Iușan – Despre brandingul BUG Mafia.
Urmărește discuțiile de pe Facebook pe hashtag-ul #mmb2016
Aici găsești prezentarea completă a Cristinei Bazavan: Promovări creative și PR în era digitală pentru artiști