Articol scris de Elena Munteanu:
În seara aceasta am aflat cu adevărat ce înseamnă perseverența. După 2 ani consecutivi în care a venit, și-a încercat norocul și nu i-a ieșit, a venit în al treilea an mai pregătit ca niciodată și a arătat ce poate.
Un luptător aprig, un adevărat campion aș zice, a demonstrat întregii țări că poți nu doar să îți atingi visul, ci să-l iei în brațe și să-l împarți cu toți. Deși a întârziat puțin, Moș Crăciun i-a adus lui Mihai Chițu (echipa Horia Brenciu) cel mai frumos cadou pe care-l putea primi, și anume trofeul de câștigător al show-ului Vocea României. În continuare, locul secund a fost ocupat de Sânziana Nicolae (echipa Marius Moga), locul al treilea de Adrian Nor (echipa Smiley), care a fost și favoritul titlului, conform cotelor de la casele de pariuri, iar ultimul loc l-a furat Marius Marin (echipa Loredana).
Comentariile noastre sau ale juriului sunt de prisos, toate vocile ”aurite” (ca s-o citez pe Loredana) și-au meritat “cu vârf și îndesat” locul în show. Spectacolul a fost, ca de obicei, la loc de cinste, nu au lipsit “clasicele” înțepături dintre jurați care fac deliciul publicului, prezentatorul care mie mi-e foarte drag – Pavel Bartoș, doamnelor și domnilor! – a avut mereu cuvinte din cele mai alese la îndemână, iar charisma și atitudinea teatrală ne-au încântat, ținut în suspans și aproape de micile ecrane până la final.
Artiștii (căci își merită titulatura) au avut interpretări deosebite, un mix aparte între vocile concurenților, ale juraților și ale invitaților, band-ul din spate, jocuri de lumini, coregrafie, și scenografie; toate aceste elemente s-au omogenizat și au constituit adevărate prestații demne de scene internaționale. În funcție de fiecare concurent, dați-mi voie să îmi expun părerea despre fiecare interpretare pe care aceștia au avut-o în finală:
Mihai Chițu – a cântat alături de mentorul său, Horia Brenciu o piesă din repertoriul lui Luciano Pavarotti („O, sole mio”), unde s-a observat colaborarea transformată în prietenie dintre cei doi; interpretarea melodiei „Caruso” din repertoriul Larei Fabian a fost una de-a dreptul emoționantă, sinceră, și mărturisesc că am fost captivată de moment, nu am gasit nimic de reproșat; duetul alături de Corina Chiriac (un medley cu piese cunoscute ale artistei) a fost jucăuș, teatral, iar genul muzical abordat i s-a potrivit ca o mănușă. O singură obiecție: aș fi vrut să-l văd jonglând cu mai multe stiluri. Am auzit prea multe balade, și nu sunt sigură că poate rezista presiunii industriei muzicale, pentru că nu am văzut tot ce poate acest bărbat.
Sânziana Niculae – A început în forță, cu un adevărat show marca Marius Moga (mentorul său) asemenea unui carnaval, pe piesa Shakirei – „Hips don’t lie”, unde tânăra încerca să își descrie experiența până la momentul respectiv cu Vocea României; a doua reprezentație nu a mai fost despre ea, ci a fost dedicată publicului – un duet cu Bodo (Proconsul) pe clasica „Show must go on” a celor de la Queen, unde cei doi erau înconjurați de un joc de lumini deosebit, iar atmosfera era una magică. Nu a fost în regulă că pe alocuri volumul vocii Sânzianei era prea ridicat și o acoperea pe cea a solistului de la Proconsul. Și dacă până acum nu v-ați obișnuit, și pentru ultima reprezentație echipa Moga a venit cu o inovație: „Killing me softly” de la Fugees a fost cântată acapella, alături de un cor de 25 de persoane și 2 beatboxeri. Pe scurt, Sânziana a oferit cele mai dinamice și inedite show-uri în această seară, însă se vede înca lipsa de experiență, oricâte emoții ar transmite.
Adrian Nour – Artistul ne-a introdus prima dată într-o atmosferă de poveste, interpretând alături de Sore (care nu a fost în cea mai bună formă) o melodie sensibilă și plină de emoții din desenele Alladin. Al doilea moment oferit a fost cu adevărat unul memorabil, amuzant și relativ ironic, unde el și Smiley (mentorul său) s-au distrat pe cinste cântând „I can’t dance” – Genesis. A introdus un element neașteptat, și anume „măștile de Adrian Nour”, purtate de toți dansatorii din balet, reușind să fure zâmbetele publicului. Ultima piesă a fost una în limba portugheză, unde a reușit să treacă peste barierele limbii, și să transmită mesajul piesei publicului, care deși nu a înțeles aproape niciun cuvânt, a fost în picioare la sfârșitul reprezentației. Adrian a reprezentat diversitatea, încercând mereu să aducă singur ceva nou în show-ul său.
Marius Marin – La prima piesă a făcut atmosferă, și-a bătut în tobe ritmul inimii sale, cântându-i nemuritoarea piesă a lui Rod Stewart (Rhythm of my heart). Moga susținea că acesta nu se implică emoțional în piese, iar după duetul cu Paul Ciuci de la Compact, Brenciu tinde să-i dea dreptate, spunându-i scurt: „Ai cântat foarte compact”. Ultima apariție a fost alături de Loredana, în duet pe „Unforgettable” a lui Nat King Cole, unde ambii au strălucit, au cântat impecabil, iar vocile lor s-au armonizat perfect. Mi-aș fi dorit totuși pe parcursul întregii competiții să văd un moment în care să strălucească singur.
Per total, a fost un show complet, abundent atât în momente emoționante cât și în momente pline de viață, amuzante, de neuitat. Sezonul a fost unul ce ne va rămâne întipărit în minte, și nu ne rămâne decât să așteptăm să fim uimiți de concurenții de anul viitor.
Voi ce părere aveți, a fost sau nu acesta cel mai bun sezon Vocea României de până acum?
Comments are closed.