GADGET: ASUS Zenfone2

Sunt un utilizator fidel al sistemului Android de când BlackBerry a pierdut competiția cu restul lumii, acum câțiva ani. De atunci am avut Samsung [multe], apoi Lenovo [cu bateria care ține 3 zile și 3 nopți, ca în basme]. La categoria laptopuri sunt în continuare mulțumit de Apple MackBook. Pentru compus folosesc celebrul PC cu Windows.

Așadar am gusturi diverse. Îmi place să cred că aleg ce e mai bun PENTRU MINE, pentru nevoile mele.

Iar smartphone-urile nu mă țin mai mult de un an, din motive subiective: îl scap des pe jos și se sparge ecranul, mă plictisesc de temele de pe el, îmi fac cu ochiul modele noi. Deci sunt în situația ”it’s not you, it’s me” când mă despart de un telefon!

De câteva săptămâni am trecut la un frumos ASUS Zenfone2 de culoare roșie ca focu’, să-mi surâdă norocu’. Dacă nu știi melodia din care am citat înseamnă că te-ai născut după Revoluție :-)

Pentru că îl folosesc 18 ore pe zi și pentru că sunt un utilizator care cere multe de la prietenul lui androidizat m-am gândit să vă povestesc câte ceva despre acest model. Datele tehnice le puteți găsi oriunde pe Internet sau chiar pe site-ul oficial ASUS România. Azi vă spun despre cum folosesc eu acest device.

În primul rând mi-a plăcut mărimea lui, fiind exact la fel de mare ca telefonul meu precedent: 5,5 inch. Nu-mi plac telefoanele mici, chiar am trăit un an cu un phablet și mi-a plăcut experiența. Am și mâinile destul de mari :-)

Folosesc smartphone-ul pentru vorbit [păi nu?!] dar pe primul loc este email-ul și mesageria – vezi mai jos cum arată topul aplicațiilor folosite de mine după prima lună: Gmail pe primul loc, apoi Whats App, SMS, Telefon, Facebook, Contacte și FB Messenger.

ASUS Apps

Sistemul de operare merge foarte ușor, deși am avut niște probleme cu telefonul imediat după ce l-am luat. Apoi mi-am dat seama că era greșeala mea pentru că nu acceptasem descărcarea unei noi versiuni Android! După update totul a mers perfect!

Îmi place modul în care telefonul organizează aplicațiile în ordinea folosirii lor [vezi poza de mai sus] sau alfabetic. De asemenea există un search, pentru că la un moment dat se adună multe-multe aplicații. Știu că există aceste opțiuni și la alte telefoane cu Android, dar parcă la acest Zenfone2 găsirea unei aplicații este mai rapidă!

V-am zis că e roșu, da? :-) Culoarea este superbă și de mult căutam ceva cu personalitate puternică… Spatele e ușor curbat iar materialul folosit, deși probabil este un plastic, pare din metal – lucește frumos dar are și un mic strat asupru, ca să nu îmi alunce mâna. Că am problema asta, scap telefoanele pe jos…

Florin - colaj ASUS

Butonul de blocare/reset se află sus, nu pe părți, ceea ce e un plus, dacă mă întrebați pe mine. Arată și mai bine, e și mai ușor de blocat/pornit. Butoanele de volum nu sunt nici ele pe marginea telefonului ci pe spate, sub camera foto [așa cum am văzut și la alte brand-uri]. Mie îmi place!

Producătorul se mândrește cu un procesor Intel și asta mi se șoptește în cască ”e tare de tot”, dar tot ce pot să vă spun eu este că telefonul acesta se mișcă repede la orice oră din zi, oricâte aplicații am deschis simultan [și sunt deschise mereu vreo 10] și oricâtă baterie mai are. Adaugă și faptul că are Dual SIM, memorie de 4 GB RAM și tehnologie 4G LTE, toate sub acea carcasă roșie!

Descrierea tehnică o poți citi pe eMag.ro aici. Tot acolo îl poți și cumpăra, dacă vrei.

Pentru mărimea lui, calitatea materialelor și viteza cu care se mișcă, acest smartphone merită prețul pe care îl are și care e undeva la o treime dintr-un iPhone 6/6S! Adică cumperi la toată familia patru telefoane performante ASUS Zenfone2 în loc de un telefon Apple. Sau, în aceiași bani îți iei un telefon nou ASUS Zenfone2 și cu restul banilor stai o săptămână la mare, cazare și două mese pe zi. Sau îți iei un telefon nou ASUS Zenfone2 și un city break de două persoane la Praga, cu avion și cazare.

Hai că ați înțeles ce vreau să vă spun azi: dacă vrei un smartphone cu tehnologie de vârf la un preț corect, vă recomand să vă luați acest Zenfone2. Cu restul banilor să-mi spuneți în ce vacanță mergeți vara asta, sunt deschis la propuneri :-)