Muvix.ro – filme online, legal, fără download

Acum vreo doi ani discutam cu Orlando despre viitorul Hulu și lupta între acesta și YouTube și torrente. Mai ales făcând o paralelă între consumul de muzică online (legal vs ilegal) și consumul de video online (legal vs ilegal).

Iată că s-a lansat Muvix.ro care oferă filme celebre în sistem streaming (fără download), plată prin SMS sau card, legal! Îmi place mult ideea și citind declarațiile de mai jos nu am putut să nu observ asemănările cu declarațiile de relansare ale siteului eOk.ro din luna mai 2008.

Muvix.ro este o platforma online lansata de Media Pro Interactiv pe care pot fi vizionate (online) legal filme contra cost.

Site-ul este un proiect ambitios care a decis sa spuna NU pirateriei si sa ofere in schimb o selectie de filme care merita si care pot fi vizionate la o calitate de 1200 Kbps.

Muvix.ro s-a lansat cu un portofoliu de peste 30 de filme romanesti si straine, filme de referinta cu regizori si actori de renume, filme care s-au bucurat de nominalizari si premii in cadrul festivalurilor de profil.

“Intr-o piata in care filmele noi apar pe serviciile “celebre” a doua zi de la premiera mondiala, a lansa un astfel de site cu plata poate fi o nebunie. Cineva insa trebuia sa incerce, asa ca am facut-o noi. Viitorul ne va arata daca piata se va indrepta catre continut platit, asa cum am pariat noi” afirma Orlando Nicoara, General Manager al MediaPro Interactiv.

Utilizatorii trebuie sa isi faca un cont pe Muvix.ro apoi prin intermediul unor sms-uri sau cu un card bancar isi vor incarca contul pentru a putea viziona filmele. Acestea pot fi vizionate numai folosind programul Microsoft Silverlight 2.0 sau o versiune mai recenta a acestuia.

Pe Muvix.ro filmele pot fi vazute numai online, fara posibilitatea de a fi descarcate. Calitatea continutului si protejarea drepturilor de autor sunt asigurate prin intermediul Microsoft Silverlight.

Platforma va oferi utilizatorilor si filme ce vor putea fi urmarite gratuit. Primul dintre acestea este “Filantropica” in regia lui Nae Caranfil. Vizionare placuta!

(via Monden.Info, Orlando.ro)