Scriitorul Răzvan Coloja a publicat pe blog un eseu despre istoria rock-ului românesc pe care vă invit să-l citiți aici.
Răzvan descoperă patru mari etape în cadrul mișcării rock, vorbind din punctul de vedere sociologic:
1. Grupurilor clandestine formate în jurul emisiunilor radio ale Europei Libere. Românii ascultau pe ascuns Beatles, Rolling Stones și alte trupe care erau la modă în Europa în acea perioadă.
2. Grupul din jurul cenaclului Flacăra, odată ce regimul comunist a devenit mai permisiv în ceea ce priveşte moda şi muzica dedicată tinerilor. Trupa rock care a deschis apetitul pentru rock înainte de această perioadă este Phoenix.
3. Prima generație de rockeri de după 1989. În ţară începeau să intre din ce în ce mai multe influenţe vestice iar odată cu ele muzica rock şi-a găsit cale spre urechile tinerilor. E posibil ca această trecere bruscă să fi fost facilitată şi de părinţii ori adulţii care făcuseră parte din primele două subgrupuri, cele născute în sânul dictaturii comuniste.
4. Grupul Internet. Tinerii români au acces la tehnologiile digitale după 2000 și gusturile “rockerilor” se diversifică și se amestecă. Putem vorbi atunci de rockeri care ascultă muzică alternative, de rockeri care ascultă muzică rebel-depresivă ce rezonează cu sentimentul de angst caracteristic celor izolaţi social (şi aici îi putem identifica pe cei denumiţi în jargon ”emo”). Putem chiar vorbi de o nouă generaţie care a aderat parţial la valorile, subcultura, moda şi muzica primelor generaţii, cu elemenţi care şi-au clădit un stil de viaţă şi un fel de a fi ce gravitează în jurul muzicii subgrupurilor 1, 2 şi 3.
Citiți întreg articolul, este foarte interesant deși atinge doar în treacăt aspecte importante ale istoriei muzicale românești, mai ales ale perioadei de început a mișcării rock – anii ‘60 și ‘70.
Comments are closed.