Lansarea site-ului Wall55.ro mi-a fost anunțată de două articole care, accidental, parcă vin din colecția mea de schițe de pe acest blog: “Ești artist deci nu muncești” și “Artiștii și IT-știi sunt din același aluat”.
Zicu scrie pe TVDece.ro:
– Și artiștii, și IT-știi pun foartă multă pasiune în ceea ce fac. Ei nu muncesc, își excercită pasiunea.
– Și artiștii, și IT-știi funcționează într-un univers paralel în care doar ei au acces. Partea bună e că pot călători în universul nostru. Partea proastă e că, odată aflați în universul lor, foarte greu îi scoți de acolo.
– Și artiștii, și IT-știi sunt niște neînțeleși. Nu că ar fi ceva rău în asta. Doar când vrei să te înțelegi cu ei.
– Și artiștii, și IT-știi funcționează după propriul lor timp, lucru strâns legat de universul lor paralel
Cristi China zice în articolul cu titlul “Ești artist, deci nu muncești”:
“Artiştii sunt o ramură productivă a societăţii în care trăim. Ei produc – pardon my French – bucurie. Ceva intangibil, subiectiv, supus mistificărilor ontologice proprii şi personale. Adică, pe scurt, un produs greu cuantificabil. Spre deosebire, spre exemplu, de brutar, de la care cumpărăm pâine, pe care o simţim, o mâncăm, pe care, deci, pune mâna şi să o băgăm pe aia argheziană cu “există”. Şi pe care pâine o plătim, nici nu ne gândim să nu o plătim, desigur. Necuatificabil fiind, deci, produsul pe care artiştii ni-l pun în faţă, pe undeva parcă simţim nevoia să plătim cu aceeaşi monedă necuantificabilă, adică respect, dragoste, aplauze, apreciere, alea alea. Care, desigur, nu înseamnă bani. Ci altceva. Frumos, dar necomestibil, cum ar veni.”
Chinezu glumește când pune titlul acela dur. Este ironic. Dar ironia lui la adresa prejudecăților românilor mă doare aproape fizic…
Pentru că nu trece zi să nu aud această prostie: măi artistule, mai pune și tu mână și muncește. Milioane de comentarii pe Internet îmi demonstrează că românii nu s-au despărțit de comunism în mintea lor și cred în continuare că a fi strungar este mai greu decât a fi cântăreț sau pictor. Și, de fapt, strungarii muncesc cu adevărat iar artiștii o freacă. Sau sunt leneși. Sau copilăresc în continuare. Sau sunt neserioși.
Vedeți aceste reacții în comentariile de pe YouTube ale videoclipurilor românești, în comentariile trimise la emisiunile TV, în telefoanele trimise de ascultători la radio. Vedeți foarte clar această prejudecată păguboasă când apar crize în industria creativă, cum au fost lupta Anti-ACTA, scandalul Voyo vs Vplay, incidentul Alexandra Stan – Marcel Prodan.
Uneori câte un prieten sau un membru al familiei vine cu mine în studioul de înregistrări, la un concert, la o emisiune radio sau TV.
După maxim două zile de “viață adevărată în spatele cortinei” primesc aceleași două constatări:
1. Eu nu aș rezista la acest ritm de viață, nu știu cum puteți voi să munciți atât de mult, să dormiți atât de puțin, să creați lucruri aproape la comandă și să aveți puterea să zâmbiți mereu.
2. Mi se părea foarte simplu ce faceți, dar de acum voi respecta munca voastră.
Din păcate nu vă pot lua pe toți la concerte, la repetiții, la înregistrări și la ședințe :-) Dar aș face-o, dacă aș putea!
Acele fraze de mai sus sunt pentru mine un pansament. O confirmare [uneori am nevoie de confirmări, nu sunt de fier] că toate sunt la locul lor în viața mea.
Am respect pentru toți oamenii care muncesc cinstit. Un strungar face ceva ce eu nu aș putea face, și o face bine, și avem nevoie de rezultatul muncii lui. Un dentist este un om vital care repară alți oameni. Șoferii sunt importanți, profesorii sunt extrem de importanți, inginerii sunt importanți, recepționerii de hotel sunt importanți. Hai că ai înțeles ideea: toate meseriile sunt importante. Artiștii aduc frumusețe vieții noastre și o fac cu talent și cu muncă.
Iar dacă uneori artiștii par că se distrează atunci când crează… trebuie să știi că asta este de lăudat, nu de criticat. Munca e acolo, în spatele melodiei/picturii/dansului, doar că datoria artiștilor este să creeze o vrajă care să îmbrace produsul muncii lor.
E o vrajă, ai dreptate.
Dar vraja asta e un lucru serios, nu o glumă.
Foto: Victoria Peckham, Von Wong.
Comments are closed.