M-am informat, apoi am ieșit în stradă pentru “Fără Penali”

Am amânat acest articol mai multe săptămâni. Am amânat pentru că îmi doresc să abordez SERIOS subiectele serioase. Și să fiu cât mai informat înainte să spun lucruri SERIOASE.

Așa că vreau să știți că în primele luni de la lansarea inițiativei ”Fără penali în funcțiile publice” nu am înțeles prea bine despre ce e vorba.

Da, titlul inițiativei este destul de explicit, dar eu încerc să nu judec cartea după coperți :) sau să cad în plasa clickbait [strategie de păcălire a cititorilor printr-un titlu care pare spectaculos, dar nu are legătură cu conținutul materialului]. Da, sună bine, îmi ziceam. Sună bine ca primarii, parlamentarii, președintele să nu mai fie ales dintre candidați cu dosar penal. Dar diavolul stă în detalii, așa că titlul nu m-a convins complet.

Ca și alți români, mi-am pus întrebări despre inițiativă.

De exemplu: ce înseamnă ”penal” în acest context? Sau: ce înseamnă ”funcții publice”, e vreo diferență între ”funcționar public” și ”funcții publice”? Sau: ce spune Constituția în acest moment?

Și chiar întrebări mai generale: cine a pornit această campanie și care ar fi scopul? Cine câștigă imagine din această inițiativă? E o inițiativă civică, sau este o campanie electorală ascunsă?

Și întrebările mele au continuat: oare ce zice legislația europeană? Pentru că suntem stat al Uniunii Europene și trebuie să ne supunem legilor și tratatelor internaționale. Și cum se ”pupă” modificarea asta a Constituției cu respectarea Drepturilor Omului – o întrebare foarte importantă pentru un cetățean ca mine, care se dorește echilibrat și modern.

(more…)

Comments Off on M-am informat, apoi am ieșit în stradă pentru “Fără Penali”

Nu am om. Nu am om.

M-a impresionat discursul lui Vlad Voiculescu la TEDxCluj 2018

Comments Off on Nu am om. Nu am om.

Există influenceri de influenceri – i-am descoperit la Biz SMS Camp!

Deși Revista Biz organizează aceste evenimente estivale [vara și iarna] deja de mulți ani, nu am reușit să mă sincronizez cu Marta Ușurelu să ajung la Social Media Summer Camp decât anul acesta. Trebuia să ajung mai de mult la Pârâul Rece, că tare fain a fost!

Vreau să las aici niște gânduri despre profesioniștii care ”mișcă” alți profesioniști. Adică despre acest concept [inventat de mine? nu cred] de ”Influenceri de Influenceri”. Așadar există niște Influenceri – oameni care sunt importanți într-un domeniu și pe care o comunitate relativ mare îi respectă; și există unii care sunt ”deasupra” acestora, unii pe care și acești Influenceri îi urmăresc și îi respectă la rândul lor.

Nu despre vedete, vloggeri, bloggeri, artiști, modele vorbesc în acest articol. Despre ei am vorbit la SMS Camp în prezentarea mea ”Influenceri și Influencer Marketing” pe care am avut-o în a doua zi și pe care o vedeți mai jos, la finalul acestui articol.

Ci despre profesioniști care reușesc să adune liderii de opinie din diferite domenii, doar prin promisiuni. Și prin Încredere ✊

Încrederea este valoarea cea mai importantă în afaceri, și prin extensie în relațiile umane. Pe încredere se bazează oamenii, când se urcă într-un autocar să plece patru zile la munte, in the middle of nowere :) Chit că pare o distracție la cabană, nu e ușor să faci acel ”leap of faith” și să pleci de la treabă [de joi până duminică] că așa ți-a zis Marta ?

Atât am vrut să vă spun: dacă lucrați în Social Media sau în general în Publicitate, încercați să veniți la evenimentele estivale făcute de Revista Biz. Eu voi merge de acum, nu doar pentru că aflu lucruri noi [că mereu apar chestii noi în industria publicitară], ci și pentru acei profesioniști pe care îi cunosc. Acei Influenceri de Influenceri, cum le voi zice eu de acum încolo.

Vorba lungă, sărăcia omului. Gata!

(more…)

Comments Off on Există influenceri de influenceri – i-am descoperit la Biz SMS Camp!