Despre chiloți și uscăturile din pădurea pe care nu o vedem

M-am dus din nou la lista persoanelor publice cu care lucrez eu, să mă verific. Nope, niciunul nu e în chiloți. Și sunt zeci de Influenceri cu care am lucrat în ultimul an.

Că așa sunt eu: îmi place să mă verific periodic. La fel cum te duci la dentist o dată sau de două ori pe an, deși nu te doare nimic, tot așa ar fi bine să ne verificăm informațiile și realitățile în care credem.

Eu așa fac. Poate că sunt doar nesigur pe mine. Dar mai mult mi-e teamă de inerție [în gândire] și de împotmolire [în prejudecăți] decât de slăbiciune 🤗

Așa că m-am verificat încă o dată zilele acestea când am văzut din nou articolul lui Alex Mihăileanu intitulat „Influenceri în chiloți”. Articolul e din vara trecută, dar e relevant și în 2019. Va fi cu siguranță ȘI mai relevant în 2020.

Să fie clar: sunt mulți români care aruncă cu pietre în Influenceri. Alex însă nu e oricine iar experiența lui în comunicare face ca Sursa să fie una pe care o respect. De asemenea argumentele și informațiile din articol sunt solide, în cea mai mare parte.

Problema mea nu e cu argumentele și viziunea din articolul respectiv. Ci cu titlul. 

E drept, titlul este puternic și atrage atenția [prin oximoron – alăturarea cuvintelor aparent antitetice „Influencer” și „chiloți”, prin simbolistica peiorativă a cuvântului „chiloți”, prin faptul că e scurt].

Dar faptul că e un titlu puternic face și mai mult rău, inducând din start concluzia negativă a discursului din articol. Și mai rău: lumea nu prea mai citește articolul, cei mai mulți se opresc la titlu și PAM! și-au făcut o impresie. Motiv pentru care titlul transmite mai mult decât toate nuanțele textului.

Și nu doar titlul mă deranjează, ci, într-un sens mai larg, problema mea este cu generalizarea și negativismul.

Sunt un optimist și văd partea plină a paharului, chiar și atunci când paharul nu a ajuns la mine. Aleg să cred apriori că paharul va veni plin. Mă repet desigur, căci am zeci de articole pe acest blog în care vorbesc despre Optimism. Dar hai că mai e loc de un articol pe acest subiect 🤔

Se vorbește prea des despre probleme și excepții, prea rar despre exemplele pozitive. Se folosesc prea multe argumente detaliate negative și prea puțină speranță.

Să pui pe toți în aceeași oală este simplu. În orice pădure există și uscături – dacă ne-am opri la „uscături” și am umple căruțele doar cu ele, lumea nu ar știi că, de fapt, pădurea are mii de copaci sănătoși. Pentru că, fii atent la asta: d-aia îi zice pădure, pentru că e formată din mii de copaci! Dacă erau doar uscături, cum povestesc „negativiștii”, de ce ne-am bate capul cu asta?

Alex Mihăileanu zice bine ce zice acolo despre presa locală, fuga după like-uri, lipsa research-ului serios. Doar că se concentrează exclusiv pe negativ. Și o face atât de argumentat, încât cei care nu știu detaliile industriei nu o să înțeleagă realitatea că „unele fete adună like-uri pozând în costum de baie pe Instagram”. Majoritatea o să rămână cu impresia că „toți Influencerii ăștia sunt niște fete superficiale care își fac poze în chiloți”. Diferența este vitală și diferența stă ascunsă în detalii.

Se vorbește prea des despre probleme și excepții. De „uscături”.

În acest caz specific, cred că se vorbește prea rar de Influencerii care chiar influențează. Și sunt zeci, sunt sute. Vă zic eu, că trăiesc în această „pădure” și ea crește an de an.

Sigur, nu e interesant și nici nu-ți aduce trafic/atenție să spui că o industrie are vârfuri, are exemple pozitive, are și mediocritate, are și excepții negative. Pfff, cine ar vrea să știe asta? Cine s-ar mai simți superior și suficient să citească realități? Majoritatea se simte mai bine să afle că „ceilalți” sunt la fel de proști, sau poate și mai proști decât ei. Iar dacă e vorba despre niște „ceilalți” care sunt celebri – dă-i dracului, că nu merită faimă și bani, că „știu eu mai bine”, că „e vorba doar de chiloțăreală”, că „societatea se strică din cauza lor”.

Long story short: Păcat de argumentele atât de bune pe care Subiectiv le aduce într-un articol intitulat atât de nefericit. Ar fi fost un articol bun [și plictisitor, probabil] dacă avea un titlu diferit. Propun eu unul, să vedem cum putem citi textul în altă cheie: „Influencingul – între entitlement și responsabilite”.  Ei, iată un articol pe care aș vrea să-l citesc și să-l iau în serios.

Într-o dimineață m-am dus să mă „verific”. Eram bine, deocamdată. Sau poate sunt eu prea optimist.

Make positivity louder.

PS: Alex, când „te uiți în portofoliul agențiilor de Influenceri te iei cu mâinile de cap” – poate te uiți tu în locuri greșite?