18 ani de Hi-Q – oamenii care au pus umărul – Șerban Huidu și Răzvan Popescu

Azi se împlinesc 18 ani de Hi-Q.

Dar Hi-Q nu înseamnă doar ce ați văzut la televizor: cântăreții, instrumentiștii… Înseamnă mulți alți oameni care au pus umărul ca Hi-Q să ajungă acolo unde a ajuns și să atingă majoratul. Citiți articolele de până acum: Edi SchneiderBobby StoicaDan BadeaDan PopiMarius MogaNicoleta DrăganGabriel HuibanSilviu PăduraruGeorge Nemeznic și Victor Solomon.

Huidu, Popescu și Hi-Q

După ce am prezentat cu Mihai Sturzu și Ciprian Dinu matinalul Radio 21, venind după plecarea Cârcotașilor la KissFM, am crezut că Șerban și Mișu s-au supărat pe noi. Dar ei nu aveau de ce să se supere, pentru că sunt niște profesioniști!

Vorbesc de anul 2004, prin primăvară… Lucram la un nou album împreună cu Gabriel Huiban, Dan Badea și Nicoleta Drăgan – noua noastră solistă. Albumul iese consistent, cu multe melodii de party, câteva balade, o bosa-novă! Trimitem master-ul la casa de discuri, cei de la Cat Music îl trimit prin poștă în Germania pentru a-l imprima.

În ziua aceea trimitem câteva copii ale albumului “O mare de dragoste” și la câțiva oameni de radio, ca să vedem ce single ar merita să lansăm.

Mă sună Răzvan Popescu de la Radio21: “Te rog io, e o piesă pe album, numărul opt… nu are versuri la refren, dacă ar avea versuri, ar fi mega-hit!”.

Îl sun și pe Șerban Huidu, abia plecat de la 21 la KissFM: “Moșule, e o piesă pe album… ‘Fericit’ se numește… te bagi acum în studio și îi faci versuri la refren”.

Lucrasem la album 6 luni, zi și noapte, ca nebunii, atenți la toate detaliile, înregistrând și reînregistrând voci cu genialul George Nemeznic special angajat pentru a înregistra voci pe acest album! Eram obosiți și ne săturasem să auzim aceleași track-uri de mii și mii de ori. Nu aveam niciun chef să mai lucrăm la acel album, era complex, era consistent, gata!

Șerban insistă. Răzvan insistă.

Îl chem la studio pe Dan “Staru” Badea, inginerul nostru de sunet și textierul nostru, și îi explic situația: albumul e deja la casa de discuri dar acești doi oameni insistă să punem niște cuvinte pe refrenul piesei “Fericit”. La refren erau doar “Na na na”. Dan, exasperat, ia o hârtie și un pix și se duce în altă cameră din sediul MOF Records, bombănind că îl deranjăm. Îi chem și pe Mihai și Nico la studio.

Piesa se numea “Fericit” pentru că începea cu versurile “Azi sunt fericit/ Știu că sunt iubit”.

După jumătate de oră Dan se întoarce cu foaia și spune: “Asta e tot ce am putut, nu știu ce să zic mai mult, vedeți și voi dacă vă place”.

Luăm hârtia și citim: Gașca mea nu poate să stea liniștită, nicio clipă! Hai și tu dacă simți așa, vino în gașca mea!

BUUUUM!

Înregistrăm vocile la refren în noaptea aceea, retrimitem master-ul melodiei cu noul titlu: “Gașca mea”.

Restul este istorie :-)

De ce Șerban Huidu și Răzvan Popescu?

Pentru că, la un moment dat, am avut nevoie ca alți oameni să iubească mai mult muzica Hi-Q chiar decât o iubeam noi. Pentru că o rugăminte poate schimba carierele și viețile unor oameni. Au trecut 10 ani de atunci și “Gașca mea” este în continuare cea mai cunoscută și mai populară melodie Hi-Q.

În următorul articol vă voi povesti despre alt om important din istoria Hi-Q – Gabriel Huiban.